Procurorul clujean Ioan Irimie, propus pentru şefia DNA

Procurorul clujean Ioan Irimie a fost propus de ministrul Justiţiei Mona Pivniceru pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Ministrul de resort a precizat că numirea lui Irimie vine pentru că procurorul clujean a parcurs toate stadiile unui procuror de DNA şi are o viziune largă, inclusiv a activităţii teritoriale a acestei structuri.

Propunerea pentru funcţia de procuror general al României va fi înaintată Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit regulamentului de numire a procurorilor şefi, CSM are termen 60 de zile pînă la emiterea unui aviz (consultativ) la propunerea înaintată de ministrul Justiţiei, decizia finală urmînd a fi luată de preşedintele României. Ioan Irimie este, din ianuarie 2010, procuror la Serviciul Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ioan Irimie s-a născut în 22 iulie 1954, este căsătorit şi a absolvit Facultatea de Drept din Cluj-Napoca în iunie 1978, avînd media 10 la licenţă. El şi-a început cariera de procuror la Parchetul Judecătoriei Vişeu de Sus, unde a activat din 1978 pînă în septemberie 1985, cînd s-a transferat la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca. În 1990 este promovat la Parchetul Tribunalului Cluj, unde îşi desfăşoară activitatea pînă în 1998 cînd devine procuror şef al Serviciul de Combatere a Corupţiei şi Criminalităţii organizate din Parchetul Instanţei supreme. În anul 2000, Irimie ajunge la Parchetul Curţii de Apel Cluj, iar între 2002 şi 2003 a fost procuror în cadrul Secţiei de combatere a corupţiei din Parchetul Naţional Anticorpţie – Structura Centrală. În perioada iulie 2003 – octombrie 2005, Irimie a ocupat funcţia de procuror-şef al Serviciului Teritorial Cluj al DNA, iar pînă în iulie 2006 a fost procuror al acestei structuri. Din august 2006 şi pînă în 2009, Ioan Irimie a fost procuror şi, ulterior, procuror criminalist la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj. În ultimii ani, a activat din nou la DNA Cluj.

Procurorul clujean a scris în proiectul de management că DNA “trebuie să devină un acuzator energic şi imparţial în urmărirea penală şi judecarea cauzelor de corupţie la nivel înalt şi mediu, pentru a demonstra independenţa sistemului judiciar şi că România este un stat de drept” şi că “bugetul Uniunii Europene a sprijinit combaterea corupţiei şi reforma sistemului judiciar prin intermediul fondurilor structurale cu peste 12 milioane euro”.

Printre rechizitoriile întocmite de procurorul Ioan Irimie de-a lungul vremii se numără cel în care a fost trimis în judecată fostul parlamentar PSD Gabriel Bivolaru (condamnat definitiv la 3 ani de închisoare) şi Ioan Sima, fost preşedinte al Băncii “Dacia Felix”.

În ultimii şapte ani, în fruntea DNA s-a aflat tot un procuror clujean. Este vorba de Daniel Morar. Acesta a fost numit în funcţie în 12 august 2005. Conform prevederilor art. 54 din Legea nr. 303/2004 mandatul procurorului-şef al DNA este de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singură dată.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.