Problemele din Europa îi afectează puţin pe elveţieni

Le Temps

Potrivit anchetei trimestriale publicată de Secretariatul de stat pentru economie (SECO), climatul consumului s-a îmbunătăţit în perioada ianuarie-aprilie. Sînt oare elveţienii insensibili la problemele vecinilor lor sau dau dovadă de inconştienţă faţă de riscurile care planează asupra ţării din cauza unei Europe în recesiune sau au uitat că zona euro absoarbe aproape două treimi din exporturile elveţiene?

“Saltul este important, dar el este în continuare negativ”, afirmă Maxime Botteron, economist la Credit Suisse. La fel şi subindicele şomajului, care s-a mai îmbunătăţit, dar aşteptările sînt rezervate: la întrebarea dacă piaţa muncii se va deteriora în cursul următoarelor douăsprezece luni, răspunsurile celor 1.200 de respondenţi au arătat +49 puncte în aprilie, faţă de +71 cu trei luni mai înainte.

Pentru Bruno Parnisari, director la SECO, subindicele care măsoară sentimentul de siguranţă al locurilor de muncă (-64 puncte faţă de – 78 în ianuarie) este, de asemenea, un indicator bun. Cu un nivel de 3,1% în aprilie, şomajul ar mai putea deci să scadă, în timp ce previziunile arată că acest nivel mediu se va menţine tot anul.

Respondenţii se arată, de asemenea, mai optimişti în ceea ce priveşte evoluţia generală a economiei (-2 puncte faţă de – 29 în ianuarie). “În contextul crizei din zona euro, acest lucru poate surprinde”, adaugă Bruno Parnisari, insistînd totuşi asupra faptului că studiul a fost efectuat în aprilie şi că noi temeri au apărut în Europa la începutul lui mai. Elveţienii resimt, dimpotrivă, mai acut scumpirile.

Vor putea elveţienii să fie şi în acest an motorul economiei? Maxime Botteron consideră că acest scenariu este foarte probabil, în timp ce industria exportatoare va continua să se lupte împotriva efectelor unui franc puternic şi ale scăderii cererii la nivel european şi internaţional. Credit Suisse prevede o creştere a consumului privat de 1,1%, faţă de numai 0,5% pentru PIB.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.