Probleme nesoluţionate între Rusia şi Republica Moldova

Kommersant

Relaţiile dintre Rusia şi Republica Moldova înregistrează noi tensiuni. În decembrie expiră termenul de valabilitate al acordului dintre Moscova şi Chişinău cu privire la livrările de gaz în Republica Moldova şi tranzitul acestuia spre Europa. Negocierile în vederea prelungirii contractului au intrat într-un punct mort, fapt ce ameninţă cu un nou “război al gazului”. În afară de aceasta, au rămas în suspensie şi negocierile cu Chişinăul referitoare la deschiderea unui consulat general al Federaţiei Ruse la Tiraspol. Din cauza tuturor acestor divergenţe, vizita la Chişinău a vicepremierului rus Dmitri Rogozin, programată pentru perioada 15-17 noiembrie stă sub semnul întrebării.

În prima zi, oficialul rus ar fi urmat să participe la Forumul economic ruso-moldovenesc, iar în a doua – la reuniunea Comisiei interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică. Acum, însă, aceste planuri au fost modificate. Surse diplomatice de la Chişinău afirmă că Rogozin va veni în capitala Republicii Moldova doar în 16 noiembrie, va pleca a doua zi la Tiraspol, de unde se va întoarce la Moscova. Între timp, surse de la Moscova nu exclud nici posibilitatea ca această vizită să nu mai aibă loc.

Chişinăul a fost pus pe gînduri de ultimele declaraţii ale Moscovei cu privire la reglementarea conflictului de pe Nistru. Diplomaţi ruşi, între care şi ambasadorul pentru misiuni speciale Serghei Gubarev, nu au exclus posibilitatea recunoaşterii independenţei transnistrene, iar ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Grigori Karasin, a acuzat Chişinăul de “lipsă de flexibilitate”. După ce Ministerul de Externe al Republicii Moldova a adus la cunoştinţa Moscovei îngrijorarea sa, diplomaţia rusă a asigurat că “abordarea principială a Rusiei faţă de problema transnistreană nu s-a schimbat” şi că Federaţia Rusă pleacă de la ideea “respectării suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.

Însă acest lucru nu a mulţumit Chişinăul. Autorităţile moldovene, care iniţial aveau o atitudine favorabilă faţă de intenţia Rusiei de a deschide la Tiraspol un consulat general, au început să se eschiveze de la discutarea acestei probleme.

S-a acutizat şi problema gazului. Republica Moldova ar dori să încheie cu Gazprom un contract pe termen de pînă la cinci ani şi să obţină o reducere de 30% la actualul preţ de 392 de dolari pe mia de metri cubi. La începutul lui septembrie, ministrul energeticii din Rusia, Aleksandr Novak, a declarat că acest lucru s-ar putea întîmpla cu o singură condiţie: dacă Republica Moldova va rezilia acordul cu UE, care presupune implementarea, de la 1 ianuarie 2015, a celui de-al treilea pachet energetic.

După negocierile cu UE, premierul Vlad Filat şi ministrul energeticii al Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, au obţinut amînarea implementării pachetului energetic pînă în 2020, lucru pe care Filat l-a adus la cunoştinţa omologului său rus Dmitri Medvedev în timpul unei discuţii telefonice avute la 22 octombrie. Se pare, însă, că acest lucru nu-i convine Moscovei. Tărăgănarea unei soluţionări în această problemă ar putea duce la un nou război al gazului, asemănător celor care au mai avut loc în preajma Anului Nou cu alte ţări de tranzit şi cumpărători de gaz rusesc.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.