Problema siriană: Ce plănuieşte Rusia?

Inopressa.ru

Trupele regimului Bashar al-Assad au folosit arme chimice, este convins filosoful şi politologul francez Bernard-Henri Levy, care pledează, într-un comentariu publicat pe site-ul “La Regle du Jeu”, pentru o intervenţie armată a ţărilor occidentale în Siria. Singura problemă care îl preocupă este, însă, poziţia Rusiei. De ce, în pofida oricărei logici, în ciuda întregii lumi şi a unei părţi a opiniei publice din Rusia, autorităţile acestei ţări se agaţă de sîngerosul regim sirian?

Mulţi sînt de părere că de vină este Cecenia. “Ucigaşii de ceceni” se tem că, dacă ei vor ridica vocea împotriva lui Assad, comunitatea internaţională îi va trage la răspundere pentru propriile crime. În afară de aceasta, ei se pronunţă din principiu împotriva oricăror atentate la maxima hitleristă sau stalinistă, care spune că “Fiecare este stăpîn la el acasă”.

Toate acestea sînt adevărate, însă, după o discuţie pe care a avut-o cu un înalt oficial rus şi al cărui nume nu-l dezvăluie, Bernard-Henri Levy a ajuns la o altă concluzie. Rusia a fost, cîndva, un colos. Chiar dacă un “colos cu picioare de lut”, Rusia trona totuşi peste Cuba, Vietnam, Asia Centrală, o parte din Balcani, India, Irak, Egipt, fără a mai vorbi despre Europa Centrală şi de Est, regiunea Baltică şi Finlanda. Însă, din această domnie, această nemaivăzută şi incomparabilă zonă de influenţă, nu a rămas astăzi nimic: nici dominion, nici protectorat. Ruşii au pierdut pînă şi Ucraina rebelă.

Excepţie face doar nefericita Sirie, care constituie, se pare, pentru fostul KGB-ist Vladimir Putin o ultimă amintire despre vechea măreţie a Rusiei. Moscova se agaţă de Siria cu aceeaşi energie furioasă precum se agăţa Franţa în anii 1950 de Algeria, refuzînd să înţeleagă că a pierdut-o ireversibil, subliniază Levy.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.