Pro sau contra certificatului verde la toți angajații

Ar trebui sau nu să devină certificatul verde obligatoriu pentru toți angajații – este întrebarea de pe buzele tuturor, în ultima perioadă. Iar când vine vorba de acest subiect delicat, părerile sunt împărțite.

USR va cere în Legislativ aplicarea certificatului verde pentru toţi angajaţii, indiferent că lucrează în sistemul public sau cel privat, precum şi suportarea testării periodice de către salariat, după o perioadă tranzitorie de 60 de zile.

USR anunţă prin intermediul unui comunicat transmis miercuri că va depune amendamente în acest sens la Camera Deputaţilor.

„În cele 60 de zile, angajaţii îşi vor putea efectua sau completa schema de vaccinare, iar testarea regulată (de două ori săptămânal) va fi suportată integral din bugetul statului. După finalul perioadei tranzitorii de 60 de zile, angajaţii nu vor mai trebui să se testeze, dacă au optat pentru vaccinare. În caz contrar, testarea periodică va fi suportată din fonduri proprii ale angajatului. În cazul în care un angajat ar refuza testarea periodică din fonduri proprii după perioada tranzitorie, există posibilitatea suspendării contractului de muncă al acestuia”, precizează sursa citată.

Conform USR, adoptarea Legii certificatului verde este o „urgenţă naţională”.
Deputatul USR de Cluj, Oana Murariu, subliniază că necesitatea obligativității certificatului verde la locul de muncă este impusă de situația medicală actuală în care se află România și face parte din seria măsurilor prin care poate fi diminuat efectul pandemiei.

„Adoptarea cât mai rapidă a acestui proiect va duce la limitarea răspândirii virusului și la conștientizarea importanței vaccinării.

În același timp, presiunea de pe sistemul medical va scădea prin diminuarea numărului de cazuri ce necesită spitalizare, mai ales în secțiile ATI. Este nevoie să ne gândim și la medicii din spitale, la lupta lor continuă de a salva cât mai multe vieți. Nu în ultimul rând, trebuie să ne preocupe pacienții cu alte afecțiuni, pacienți al căror acces la serviciile medicale de specialitate este mult restrâns în acest moment.

În opinia mea, pentru a scăpa de această pandemie, soluția este să dăm dovadă cu toții de înțelegere și responsabilitate față de propria persoană și de cei de lângă noi. Numai prin eforturi comune vom reuși”, a declarat deputatul Oana Murariu.

Deputatul liberal Radu Moisin așteaptă o poziție a specialiștilor din Comisia de Sănătate.

Certificatul verde este necesar în controlul pandemiei, dar într-o formă aplicabilă și logică. Este absurd ca anumite persoane care lucreaăa singure să dețină certificat verde, precum pădurarii, fermierii, ciobanii, it-iștii etc. Aștept opinia Comisiei de sănătate, care să se bazeze doar pe opinia epidemiologilor, infecționiștilor și medicilor de sănătate publică. Este nefiresc ca un subiect atât de important pentru oameni să fie decis doar de către niște politicieni pentru că li se pare lor într-un fel sau altul”, a afirmat, la rândul său, deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin.

„De-a curmezișul” se pun în schimb, cei de la AUR.

Ei susțin că propunerea USR este, din perspectivă medicală, o mare greșeală, iar din perspectivă, juridică, o încălcare extrem de gravă a drepturilor și libertăților fundamentale. Este un pas foarte important spre dictatură.

„Premisa principală de la care se pleacă în acest certificat verde și în celelalte măsuri legislative sau administrative inițiate de USR, PSD, UDMR și PNL este total greșită. Rata de vaccinare nu are legătură cu răspândirea virusului SARS-CoV-2. Impunerea unor restricții de deplasare sau a unor condiționări bazate pe vaccinare nu are nicio justificare. Nu duce decât la pierderea încrederii oamenilor în sistemul medical. Împreună cu lipsa totală din farmacii a medicamentelor care tratează cu succes bolnavii de Covid-19, lipsa acestora chiar din spitale, interzicerea altor medicamente folosite cu mult succes în alte țări a dus la pierderea atâtor vieți omenești, pe care noi le catalogăm drept crime. Soluția pe care AUR o dorește e simplă și nu e deloc nouă. Utilizarea medicației tradiționale, alopate, la care să fie disponibilă în farmacii pe bază de rețetă. Prevenția prin măsuri de întărire a sistemului imunitar trebuie să fie susținută foarte mult. Aceste măsuri au lipsit sau chiar au fost sabotate de guvern.

Să fie clar: nu ne interesează decât sănătatea oamenilor, indiferent de medicamentele prin care ajungem la ea: antivirale sau vaccinuri.

Nu avem idei fixe, legate de un anumit medicament sau tratament”, a subliniat deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut