Priorităţile din învăţămînt în judeţul Cluj, discutate de conducerea ÎŞJ cu parlamentarii clujeni

Priorităţile investiţionale ale judeţului Cluj în domeniul  învăţămîntului  preuniversitar au făcut, vineri, obiectul unei întîlniri organizate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj cu parlamentarii clujeni, cu primarul municipiului Cluj-Napoca şi cu preşedintele CJ Cluj.

„Conducerea Inspectoratului Şcolar General şi-a propus pentru acest an continuarea lucrărilor deja începute: trei lucrări de mare anvergură cu finanţare directă din bugetul Ministerului Educaţiei – sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Casa Corpului Didactic Cluj, Clubul Sportiv Şcolar „Viitorul” Cluj -, dar şi situaţia- problemă a 37 de unităţi de învăţămînt cu lucrări executate şi neachitate / lucrări în execuţie. De asemenea, au fost aduse în prim plan unităţile de învăţămînt din judeţ, a căror reabilitare sau construcţie s-a făcut prin fonduri de la Banca Mondială, accentuîndu-se importanţa atragerii acestui tip de fonduri şi pentru alte investiţii. Accentul a căzut în acest moment pe situaţia unităţilor de învăţămînt ale căror clădiri au fost retrocedate în instanţă. Discuţiile au continuat apoi cu seria de recomandări de propuneri legislative ale conducerii IŞJ Cluj, sintetizate şi în urma seriei de întîlniri cu diferite tipuri de actanţi ai procesului de învăţămînt, în toamna anului trecut: deblocarea posturilor nedidactice / auxiliare; minim media 5 la evaluarea naţională pentru a intra la liceu; şcoala profesională de 3 ani la finalizarea clasei a VIII-a; introducerea bacalaureatului diferenţiat; posibilitatea premierii cadrelor cu rezultate deosebite şi a elevilor olimpici (2%, salariu de merit); reglementarea statutului juridic legal al Centrului de Excelenţă Cluj şi includerea lui ca unitate cu PJ în reţeaua şcolară; modificarea / corectarea coeficienţilor necorespunzători utilizaţi pentru calculul finanţării / elev, stabilitate legislativă” – a anunţat purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Andreea Coroian.

În privinţa finanţării per elev – precizează Andreea Coroian -, toţi participanţii au fost de acord că este nevoie de „o modificare a modalităţii de calcul şi luarea în considerare, în stabilirea coeficienţilor, şi a tipului de şcoală, şcolile speciale şi cele de arte, respectiv cele din mediul rural avînd nevoie de mai multe fonduri pentru susţinere”. A fost adusă în discuţie, de asemeni, şi stimularea şcolilor prin oferirea finanţării în funcţie de procentul de promovabilitate. La fel, a fost salutată iniţiativa conducerii IŞJ CJ de a alcătui un Consiliu Consultativ format din foştii miniştri şi secretari de stat din Ministerul Educaţiei, clujeni, respectiv foşti inspectori şcolari generali.

„Această expunere a facilitat, după cum au afirmat şi parlamentarii judeţului Cluj, o viziune completă şi integrată a situaţiei din învăţămînt, ajutînd totodată la conturarea unei liste de priorităţi asupra căreia să se îndrepte toate eforturile parlamentarilor” – precizează Andreea Coroian.

La întîlnirea de vineri au fost prezenţi 10 parlamentari clujeni – Alexandru Cordoş, Laszlo Attila, Adrian Oros, Aurelia Cristea, Radu Zlati, Cornel Itu, Mircea Irimie, Elena Uioreanu, Ioan Moldovan şi Mate Andras -, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.