Prioritățile anunțate de Alin Tișe pentru noul mandat în fruntea CJ Cluj

Liberalul Alin Tișe a depus, joi, jurământul pentru al patrulea mandat de președinte al Consiliului Județean Cluj. Alin Tișe a obținut un nou mandat în fruntea județului la alegerile locale din 9 iunie, cu 120.436 voturi (40,06%).

Totodată, cei 36 de consilieri aleşi au depus jurământul în cadrul ceremoniei de constituire a noului for administrativ al judeţului, care s-a desfășurat în prezența prefectului județului Cluj, Irina Munteanu.

Noul CJ Cluj este format din câte 13 reprezentanţi ai PNL şi șapte ai PSD, precum şi din câte șase reprezentanţi ai UDMR, șapte ai Alianţei Dreapta Unită (ADU) și patru madate de la AUR.

După depunerea jurământului, președintele Alin Tișe și-a anunțat prioritățile pentru acest mandat, ținând, totodată, să le mulțumească aleșilor județeni care și-au încheiat mandatul, precum și angajaților Consiliului județean care au depus eforturi pentru implementarea marilor proiecte ale județului. De asemenea, Alin Tișe le-a urat succes consilierilor județeni nou aleși.

„Din punct de vedere al muncii pe care Consiliul tocmai încheiat a făcut-o, putem spune că lasă în urmă lucruri importante. Peste un miliard de euro bani europeni atrași și practic investiți, aproape 1000 de kilometri de drumuri asfaltate, aproape 90 la sută din populația județului cu apă-canal, școlile în condiții europene, singurul spital de psihiatrie inaugurat în România după 1989”, a spus Alin Tișe.

Trei deziderate

El a transmis că viitorul Consiliu va avea trei deziderate importante. „Cred că realizarea unui spital monobloc de copii, pe care într-un final să-l începem, energie din gunoaie și digitalizarea integrală a Consiliului județean. Aceste trei provocări majore sunt esențiale”, a precizat șeful CJ Cluj.

El a dat asigurări că noul mandat va sta sub semnul dialogului și al negocierii pentru a permite județului să se dezvolte în continuare „Experiența de viață te face să vezi realitatea sub toate unghiurile. Viața mi-a demonstrat că tot ceea ce contează sunt oamenii, pentru că despre ei este vorba aici, iar acest lucru m-a făcut să înțeleg că oamenii așteaptă de la noi rezultate, mai mult decât discuții sterile și încăpățânări inutile. Oamenii onești apreciază munca și activitatea chiar dacă uneori ai impresia că nu ești înțeles de nimeni”, a explicat Tișe.

 

Politica bunului simț

El a arătat că locuitorii acestui județ preferă o politică a bunului simț, nu circ așa „cum se întâmplă în alte părți”. „De multe ori, clujenii au fost acuzați pentru că aleg într-o formulă sau alta. Au fost oameni aleși mulți ani la rând și nimeni nu înțelegea în țară de ce se întâmplă acest lucru. Până la urmă nimeni nu poate decide în locul lor, iar această încăpățânare de a-și decide liderii cu mintea lor proprie fără să aibă influențele din altă parte a dus la o consecvență în ceea ce privește deciziile lor și iată că până la urmă s-a demonstrat că deciziile lor au fost corecte pentru că astăzi Clujul este pe drumul bun și pe un tren ascendent. Consecvența dusă până la încăpățânare din partea clujenilor de a-și alege așa cum își doresc conducătorii demonstrează că au procedat corect, Clujul fiind pe multe paliere campionul dezvoltării. Nimic nu era posibil fără clujeni, fără mediul de afaceri, mediul medical, universitar și toți cei care plătesc impozitele”, a mai declarat șeful forului administrativ județean.

La evenimentul de depunere a jurământului de către Alin Tișe și de către consilierii județeni nou aleși au asistat primarul Emil Boc, secretarul general al Guvernului Mircea Abrudean, europarlamentarul Daniel Buda și secretarul de stat de la Ministerul pentru Investiții Europene, Ovidiu Câmpean.

Obiectivul trasat de Emil Boc

Primarul Emil Boc a declarat că administrația județeană și cea locală au de apărat menținerea Clujului pe primul loc după Capitală în materie de dezvoltare economică.


„În 2004 eram pe locul cinci și am depășit Constanța, Brașovul sau Timișul. Nu a fost o muncă ușoară, dar prin colaborarea comună am reușit. De aici începem, de la acest standard, ceea ce însemnă că avem multe de făcut pentru a ne menține locul în care suntem”, a menționat edilul.

El a spus că munca în comun a făcut diferența iar acest parteneriat trebuie să meargă mai departe. Printre prioritățile viitoare ce vor fi realizate în cadrul parteneriatului dintre Primăria Cluj-Napoca și CJ Cluj, Emil Boc a amintit trenul metropolitan, coridorul pietonal ciclist verde-alabastru și protejarea arealului natural Pădurea Hoia. De asemenea, edilul a subliniat că e nevoie de un plan urbanistic integrat pentru zona metropolitană.

„Cea mai bună politică este politica rezolvării problemelor oamenilor”, a conchis Boc .

Tot în cadrul ședinței de joi s-au constituit grupurile de consilieri județeni. Astfel grupul PNL va fi condus de Marinela Marc, grupul PSD de Alexandru Cordoș, grupul UDMR de Antal Gheza, grupul USR de Ionuț Florea iar grupul AUR de către Cristian Șipoș.

 

PSD: Vom sprijini toate proiectele care mențin Clujul într-o concurență pozitivă cu Bucureștiul

Consilierii județeni PSD Cluj au transmis că și-au propus ca în următorii ani să contribuie la dezvoltarea Clujului și să susțină toate proiectele care mențin Clujul într-o concurență pozitivă cu Bucureștiul.

„Un județ performant este un județ ambițios, cu proiecte ambițioase, de la cele legate de infrastructură, la investițiile în obiectivele de dezvoltare economică și până la cele care țin de sănătate și educație. Da, ne propunem să ne batem de la egal la egal cu Bucureștiul și cu oricare alt mare oraș cel puțin din centrul Europei.

Sunt proiecte la nivel de județ care sunt blocate de lentoarea și plafonata administrație liberală, pentru care uneori politica este mai importantă decât concurența pozitivă cu alte orașe naționale sau europene. Este nevoie de mai mult de celebra „calitate a vieții” promovată dar totodată și golită de conținut de conducerea liberală. Este nevoie de ambiție, proiecte ambițioase și de o echipă care să poată și să-și dorească din Cluj orașul perlă dintre București și Viena” au precizat social-democrații clujeni.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.