Priorități pentru 2021: economii, călătorii și investiții legate de locuință

Românii vor fi precauţi cu bugetele lor anul acesta, dar îşi vor îngădui bucuriile de care nu au avut parte anul trecut din cauza restricțiilor impuse de pandemie, precum călătoriile, dar și investiții legate de locuință.

Un studiu, derulat de Wisemetry Research, arată că 2021 va fi anul în care oamenii vor echilibra nevoia de securitate materială, exprimată prin intenţia de economisire, creşterea veniturilor prin obţinerea unei poziţii mai bine plătite la locul de muncă sau căutarea unui job secundar, cu dorinţa de a spori confortul şi relaxarea, prin îmbunătăţiri în locuinţă şi concedii.
Întrebaţi ce anume plănuiesc să facă în 2021, cei mai mulţi respondenţi
(42%) susțin că au de gând să pună de-o parte mai mulţi bani în următoarele 12 luni. O treime dintre ei îşi doresc să aducă îmbunătăţiri în casă, iar 28% spun că vor să meargă într-o vacanţă sau excursie deosebită, semn că au simţit lipsa călătoriilor în anul ce tocmai s-a încheiat. În plus, unul din patru respondenţi are de gând să-şi suplimenteze veniturile prin găsirea unui job secundar sau activarea altor surse de venit.
Printre planurile pentru noul an se numără şi lichidarea unui credit – 21% dintre respondenţi, participarea la cursuri de dezvoltare personală sau profesională – 20%, schimbarea locului de muncă – 18% şi o schimbare majoră în carieră – 17%.

Investiții în concedii, echipament electronic şi locuinţă
Privind investiţiile pe care au de gând să le facă în 2021, 32% dintre respondenţi sunt convinşi că în următoarele 12 luni urmează să meargă într-o vacanţă sau un sejur. Cum anul 2020 a stat sub semnul restricţiilor, este de aşteptat ca în viitorul apropiat, odată ce călătoriile vor redeveni sigure, oamenii să-şi dorească să exploreze noi destinaţii, poate chiar ţări deosebite, şi să se aventureze dincolo de clasicele obiective turistice.
Un sfert dintre respondenţi sunt siguri că în următorul an vor investi în echipament electronic/ IT&C. Dispozitivele electronice au devenit bunuri esenţiale în anul 2020, atât în derularea activităţilor profesionale
sau care ţin de locul de muncă, şcoala (învăţământul de la distanţă), precum şi pentru divertisment şi nevoia de a comunica cu persoanele dragi.
Nu este neglijabilă nici proporţia celor care urmează să investească în renovarea locuinţei (23%) şi în mobilier nou (22%). În 2020 oamenii s-au aflat în situaţia de a redefini noţiunea de locuinţă,
care a căpătat noi înţelesuri şi a preluat funcţii noi – loc de muncă, şcoală, spaţiu de socializare. În acest context a apărut şi necesitatea armonizării spaţiului locuibil la noile nevoi. Există, de asemenea, interes şi pentru cumpărarea de bunuri imobiliare – a unei locuinţe sau a unui teren.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut