Prin fire nevăzute

RADU VIDA

Încă nu mi-a ieşit din urechi ţîpuritura după care ”Foaie verde de dudău/ Am furat şi-mi pare… bine” dă apă la moara cea mare a celor care nici usturoi n-au mîncat şi, în consecinţă, nici gura nu le pute. Iscoadele de altădată şi logofeţii de taină au prins Internetul de un… picior şi, parcă, nu le mai ajunge nimic. Spionează tot! Dar, cu nonşalanţă, arată cu degetul spre alţii (?) şi neagă cu vehemenţă că ei (agenturilii, vă amintiţi?) n-au nici o treabă cu ilegalităţile făcute de: ruşi, comunişti, securişti, chinezi, arabi. Ei bine, cum mai scapă careva din… lagărul lor, cel capitalist şi adevărat, ies la iveală tot felul de matrapazlîcuri. De neimaginat, zic, de contribuabilul care crede că plăteşte dări pentru bunăstarea şi liniştea lui.

Nu mai departe decît flăcăul ăsta, fost consilier NSA, care a alertat toate agenţiile de spionaj din lume. Asta pentru că a fugit de la americani şi a făcut haltă (îndelungată, se pare) la ruşi. Spunea tînărul, pe aeroportul din Moscova, un lucru cutremurător: „Eu, postat la biroul meu, puteam să interceptez pe oricine, de la tine la contabilul tău, de la judecătorul federal şi pînă la preşedinte, dacă ar avea o adresă personală de email”. Se pare că Snowden avea dreptate. Şi nu neapărat pentru ce a spus un politician, Mile Rogers, preşedintele Comisiei pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor. „Minte! Este imposibil să facă ceea ce spune că putea”, urla, tumefiat, demnitarul. Dovada cea mai bună că Snowden avea dreptate e dezvăluirea existenţei programului XkeyScore, un program secret NSA, care permite utilizatorilor – agenţi deştepţi şi ţinuţi la… secret – să ne asculte în timp real. Şi pentru a da sama. Cu programul ăsta se poate afla tot ceea ce face un utilizator pe internet. Şi, credeţi-mă, nu-şi pierd vremea cu pornoşaguri, nici cu „bileţele” de amor, scrijelite de blogerul Ion către internauta Măria. NU! Băieţii ascultă tot ceea ce-i secret în lumea asta.

O depeşă a unei agenţii de presă de mare încredere face şi alte dezvăluiri. Preşedintele fundaţiei Europene a Software-ului Liber, Karen Gerloff, a criticat marile companii multinaţionale, asigurînd că „unele corporaţii fură” informaţii de la utilizatori şi ”alimentează, fără avertisment prealabil, serviciile secrete”. Sigur că basmul după care motoarele de căutare ne protejează nu-l crede nimeni. Dar de aici şi pînă la a folosi cu bună ştiinţă date importante şi intime din viaţa noastră e cale lungă. Părerea lui Gerloff: „Facebook defineşte cine sîntem, Amazon stabileşte ceea ce vrem, iar Google determină ceea ce gîndim”. Şi, zău aşa, părerea unui expert internaţional contează! Şi Yahoo, se pare, furnizează chinezilor informaţii cu conţinut confidenţial. Şi sînt alte şi alte… fire nevăzute care ne ştiu fiecare mişcare.

Şi ce dacă, vor zice oamenii care folosesc cu bună credinţă aceste jucării ale secolului XXI! Ei, bine, nu-i chiar aşa. Pentru că libertatea şi drepturile omului au cerut destule sacrificii. Iar încălcarea lor sistematică nu face altceva decît să… spargă această bubă mare, care se numeşte „sat global”.

Nu zic că nu putem să ne păzim. Cică ar trebui să ne instalăm fiecare un server acasă. Ba, chiar ruterele ar putea să funcţioneze pe post de miniservere. Să ne descăţăm, cumva, de Facebook şi alte bazaconii dintr-astea. Dar, mai bine ar fi, dacă politicienii şi agenturile lor s-ar lăsa de hoţii. Şi, realmente, ar încerca să construiască o lume mai bună, de care vorbesc cu atîta patos, dar pe care-l întinează în următoarea secundă. Şi, pentru că glasul meu nu poate fi auzit de miile de pungaşi… secreţi din lumea asta, întreb şi eu, aşa, retoric: „Oameni buni, sînteţi de acord să-i prăjim pe toţi?”

„La foc mic”, răspunde ecoul.