Primul summit cu Merkel şi Hollande divizează şi mai mult Europa

Agerpres

Primul summit european la care au fost prezenţi cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande arată că Uniunea Europeană este tot mai divizată în ceea ce priveşte soluţiile pentru ieşirea din criză, scriu joi cele mai importante cotidiene spaniole. Acestea remarcă de asemenea că premierul spaniol Mariano Rajoy a încercat să capete sprijin pentru ca Banca Centrală Europeană să cumpere din datoria de stat a Spaniei.

Primul summit cu Merkel şi Hollande divizează şi mai mult Europa, anunţă cotidianul El Pais, după care arată că, în vreme ce Franţa a propus ca BCE să îşi asume un nou rol în UE, Germania îşi menţine poziţia împotriva emiterii de eurobonuri. În acelaşi timp, mai notează publicaţia menţionată, atenţia summitului a fost îndreptată asupra situaţiilor din Grecia, respectiv Spania.

UE cere BCE să ajute Spania cumpărînd din datoria de stat a acesteia din urmă, scrie El Mundo, însă preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a ţinut să arate că instituţia a avut deja intervenţii masive. Premierul Mariano Rajo susţine însă că este nevoie de noi intervenţii pentru a fi transmis un semnal care să indice că “euro este ireversibil”, mai arată cotidianul spaniol.

Rajoy le transmite liderilor UE necesitatea de a avea lichidităţi în zona euro, întrucît consideră că aceasta trebuie să fie prioritatea Uniunii, anunţă cotidianul ABC. Acesta scrie de asemenea şi despre faptul că Merkel nu este de acord cu eurobondurile, pentru că nu contribuie la creştere, în vreme ce pentru Hollande constituie o chestiune care se află la masa discuţiilor.

Rajoy adună sprijin pentru ca BCE să cumpere din datoria de stat a Spaniei, în vreme ce Merkel se înfruntă cu Hollande pe marginea eurobondurilor, scrie la rîndul său şi La Razon. Imaginea care apare joi pe prima pagină a cotidianului menţionat, şi pe marginea căreia este astfel transmis rezultatul primei zile a summitului este cea a celor patru lideri – german, francez, italian şi spaniol – cu descrierea “în inima Europei”.

Cotidianul catalan El Periodico scrie despre aceleaşi subiecte, şi observă de asemenea cum Merkel nu cedează în faţa presiunilor lui Hollande, iar axa franco-germană pare să se crape în cel mai prost moment. UE este divizată pe marginea soluţiilor pentru combaterea crizei, iar Bruxellesul îi cere Spaniei să rezolve criza bancară.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.