Primul număr din 2016 al revistei „Alternanţe”

alternanteA apărut primul număr din acest an (al zecelea de la înfiinţare) al revistei de cultură “Alternanţe”, care a intrat în al patrulea an de existenţă, şi este publicată la München. Revista prezintă exclusiv creaţii literare şi de artă din toată lumea, dar în special din România, printre semnatari numărîndu-se, şi de această dată, numeroşi scriitori clujeni.

De remarcat prezenţa în acest număr a poetului şi criticului Gheorghe Grigurcu, recent laureat al Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu, care propune pagini de jurnal, intitulate “Speţe de orgoliu”, a Irinei Petraş, care vorbeşte “Despre feminitate, moarte şi alte eternităţi”, a scriitorului Adrian Alui Gheorghe, cu poemul “Lecţia de slăbit” sau a lui Valentin Lustig, cu pagini din romanul “Piramida lui Mulgăreanu”. Să semnalăm şi consistentul grupaj de traduceri, printre cei “vizaţi” figurînd Miguel de Unamuno, W. Shakespeare, Balthasar Waitz, Boris Pasternak, Emily Dikinson sau Gerard Manley Hopkins. Iată însă numele tuturor celor pe care colegiul de redacţie, format din Andrei Zanca, Eugen D. Popin, Vasile Gogea şi Miron Kiropol, i-a ales pentru debutul acestui an: Gheorghe Grigurcu, Vasile Andru, Dan Anghelescu, Andrei Zanca, Valentin Lustig, Mihaela Albu, Miguel de Unamuno, Irina Petraş, Paul Aretzu, Victoria Milescu, Ioan Negru, Clelia Ifrim, Aurel I. Brumaru, Dan Damaschin, Carmen Bulzan, Rodica Grigore, Ioan Nistor, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Iuga, Nicolae Avram, Florin Logreşteanu, Dumitru Ichim, William Shakespeare, Horia Gîrbea, Balthasar Waitz, Simion Dănilă, Alice Albrech-Mavrocordato, Magdalena Sima, Nikolaus Berwanger, Boris Pasternak, Leo Butnaru, Mirel Radu Petcu, Michael Astner, George Simon, Elmy Lang, Bernhard Setzwein, Emily Dikinson, Gerard Manley Hopkins, Miron Kiropol, Despina S. Budişteanu.

Să nu încheiem înainte de a aminti că revista este înregistrată de Biblioteca Naţională a Germaniei – Centrul ISSN, iar ediţia on-line apare pe internet, la adresa http://www.revista-alternante.de

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.