Primul ghid scris de pacienţi despre viaţa cu lupus va fi lansat, vineri, la Cluj-Napoca

În cadrul evenimentului „Cele o sută de feţe ale lupusului”, organizat de Universitatea Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, vineri, 10 mai, ora 10:30, la Hotel Golden Tulip Ana Dome (strada Observatorului, nr. 129), sala Cupola mică, va avea loc lansarea primului ghid scris de pacienţi despre viaţa cu lupus.

Evenimentul va fi găzduit de prof. dr. Simona Rednic, şef Clinica de Reumatologie din cadrul Spitalului Judeţean Cluj şi a disciplinei Reumatologie din cadrul UMF „Iuliu Haţieganu”, alături de reprezentanţi ai Asociaţiei Lupus România şi Asociaţiei ART Transilvania. La acţiune vor participa 40 de pacienţi cu lupus.

Ziua Mondială a Lupusului este marcată în data de 10 mai de către toate asociaţiile de pacienţi din lume, cu scopul creşterii gradului de informare a populaţiei în ceea ce priveşte simptomele şi impactul bolii asupra vieţii pacienţilor. Potrivit specialiştilor, lupusul este o boală autoimună ce afectează în general femeile tinere active, este imposibil de prevenit şi greu de diagnosticat.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.