Primul card eco-friendly din România

Banca Transilvania (BT) a emis primul card eco-friendly din România, BT Visa Classic, realizat în colaborare cu Idemia, şi îşi propune ca, până anul viitor, toate cardurile emise să fie eco-friendly.

Într-o primă etapă, vor fi emise în această versiune cardurile noi, iar ulterior vor fi şi cele reemise ca urmare a expirării cardului. Noua variantă păstrează toate funcţionalităţile cardului existent – de la acces la contul curent în lei, la plăţi contactless.
„Banca Transilvania a început cu Visa Classic transformarea portofoliului de carduri pentru că este cel mai întâlnit card în rândul clienţilor săi, cu peste 2,9 milioane de carduri în circulaţie. Transformarea acestui portofoliu în unul eco-friendly înseamnă reducerea amprentei de carbon cu 36%. Tot pentru protejarea mediului şi reducerea consumului, BT va înlocui cardurile existente cu variante din plastic reciclat pe măsura expirării, şi nu înainte de acest moment”, se precizează în
tr-un comunicat al băncii.
B
T şi-a propus ca, până în 2022, toate cardurile emise să fie eco-friendly, astfel încât până în 2025 aproape întregul portofoliul de carduri BT să fie din plastic reciclat şi elemente biodegradabile. De asemenea, banca va continua să încurajeze folosirea cardurilor digitale prin BT Pay şi alte instrumente alternative de plată. În prezent, unul din două carduri BT sunt inclusiv în format digital, iar trendul este în creştere.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut