Primele certificări UBB în cadrul alianței europene EUTOPIA

Primele certificări comune sub brandul academic EUTOPIA au demarat recent pentru UBB la nivelul științelor economice, în timp ce primul doctorat european UBB în formula EUTOPIA a avut loc în domeniul științelor politice, sub coordonarea prof. univ. dr. Sergiu Mișcoiu.

„UBB are diplome duble/ multiple pentru studenții proprii cu multe universități internaționale de referință, de mulți ani. Mă bucur, însă, să văd și dezvoltarea certificărilor comune în cadrul alianței europene EUTOPIA, unde nu de mult am început să lucrăm împreună cu partenerii – universități de referință la nivel european – pentru a construi o metauniversitate europeană EUTOPIA. Aceștia sunt primii pași fermi în această direcție, în beneficiul studenților UBB și al studenților EUTOPIA în general”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

UBB este, din 2022, parte a alianței universitare europene EUTOPIA, alături de încă 9 universități de top la nivel internațional, constituind una din comunitățile academice de prestigiu ale Uniunii Europene, în termeni de performanță și mărime.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut