Primăria reașază Școala Ardeleană pe soclu

Primarul Emil Boc promite că grupul statuar Școala Ardeleană va fi repus pe soclu exact la fel cum a fost înainte de începerea lucrărilor de modernizare a străzii Kogălniceanu.

Vorbind la lansarea volumului Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea de Lucian Blaga apărut la Editura Școala Ardeleană, cu ocazia a 50 de ani de la inaugurarea Grupului statuar Școala Ardeleană, primarul a spus că primăria a decis ca acesta să fie amplasat exact la fel cum a fost înainte pentru că viziunea de amplasare la sol, care a trecut inițial de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, nu respectă valoarea, tradiția și cultura pe care le-a conținut Școala Ardeleană. Emil Boc a declarat că lucrările vor începe luni, 3 iulie.

Primarul a mai spus că și Casa Doinei Cornea a fost inclusă într-un proiect de modernizare în parteneriat cu fundația „Doina Cornea”, pentru a nu uita ce a însemnat și ce înseamnă regimul comunism.

Invitat să vorbească în cadrul evenimentului pentru a lămuri situația monumentului de pe strada Mihail Kogălniceanu, care a stârnit atât de multă indignare în ultimele luni, primarul și-a început discursul prin a sublinia importanța consolidării națiunii prin educație, muncă, valori morale, instituție și stat de drept, insistând că Școala Ardeleană a fost cea care a trezit conștiința națională în secolul al XVIII-lea, iar fără contribuția ei, probabil nu am fi avut Marea Unire din 1918.

”Niciodată națiunea română nu a cerut altceva decât i se cuvenea. Școala Ardeleană nu a fost împotriva cuiva, ci pentru românism. Ce facem într-un oraș nu facem împotriva cuiva. Patriotismul nu înseamnă să fii împotriva cuiva, înseamnă să fii în primul rând pentru tine. Asta trebuie să cultivăm în continuare, să punem accent pe lucrurile care ne unesc, nu pe cele care ne dezbină” a declarat Emil Boc.

Acesta a mai anunțat și alte proiecte în legătură cu statuile și monumentele istorice ce se vor construi sau reamenaja în Cluj-Napoca. Va exista un centru memorial Avram Iancu, iar două plăci din bronz cu caligrafia lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga sunt pregătite pentru a fi amplasate lângă statuile de la Teatrul Național „Lucian Blaga”. De asemenea, primarul a insistat că nu se va întâmpla nimic cu statuia lui Avram Iancu din Piața „Avram Iancu” cât va fi el primar. „Să nu ne jucăm cu valorile și reprezentările care țin de ADN-ul nostru național” a spus acesta. Primăria intenționează să schimbe numele străzii Cardinal Iuliu Hossu în Dumitru Fărcaș. Un bust al lui Dumitru Fărcaș va fi amplasat în apropierea Parcului Central, în zona casei în care a locuit cunoscutul interpret. Primarul a afirmat că aceasta este o formă de respect față de Dumitru Fărcaș.

Emil Boc a mai spus că și casa Doinei Cornea a fost inclusă într-un proiect de modernizare în parteneriat cu fundația „Doina Cornea”, pentru a nu uita ce a însemnat și ce înseamnă regimul comunism, Doina Cornea fiind un simbol al rezistenței în fața acestui regim.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut