Primăria din New York introduce restricţii la analgezice în metropolă

New York Times

Unele din cele mai puternice analgezice de pe piaţa americană vor fi disponibile doar în unităţile de urgenţă ale celor 11 spitale publice din New York, a anunţat primarul Michael Bloomberg. Majoritatea pacienţilor de la spitale publice nu vor mai putea primi decît pentru maxim trei zile analgezice narcotice cum sînt Vicodin sau Percocet. La rîndul lor, unele analgezice cu efect îndelungat, cum este Oxycontin, foarte popular în SUA împotriva durerilor de spate şi a artritei, dar şi plasturii Fentanyl şi metadona, nu vor mai fi eliberate deloc.

Edilii afirmă că această politică vizează să reducă dependenţa crescîndă de analgezice a americanilor şi să prevină situaţiile prea des întîlnite, cînd astfel de medicamente sînt scoase din sertarele farmaciilor şi sînt vîndute în stradă sau folosite abuziv de adolescenţi sau de alte persoane care vor de fapt “să se simtă bine”.

Peste 250.000 de newyorkezi de peste 12 ani abuzează de analgezice, ceea ce duce la creşterea numărului de internări în spitale pentru supradoze sau chiar la decese, la înmulţirea cazurilor de fraudare a sistemului Medicare de către doctori, care scriu reţete false, şi la răspîndirea unor noi infracţiuni cu violenţă, “jaful la farmacia de cartier”, a explicat primarul New Yorkului.

Planul municipalităţii a stîrnit şi o serie de critici, pe considerentul că există pacienţi săraci şi fără asigurare, pentru care unităţile de urgenţă sînt principala sursă de asistenţă medicală, iar aceste restricţii i-ar putea priva pe doctorii din sistemul public, a cărui misiune este tocmai de a-i îngriji pe cei săraci, de flexibilitatea necesară pentru a răspunde la solicitările pacienţilor.

Responsabilii cu sănătatea din municipalitatea newyorkeză au precizat că noile directive nu li se vor aplica pacienţilor care au nevoie de reţete de analgezice pentru dureri provocate de cancer şi analgezicele nu vor dispărea din farmacii.

În oraşul New York sînt emise anual peste două milioane de reţete pentru analgezice opioide, echivalentul unui sfert din populaţia metropolei, iar circa 40.000 de newyorkezi sînt deja dependenţi de analgezice şi au nevoie de tratament, a menţionat dr. Farley. Analgezicele au fost implicate în 173 de decese accidentale prin supradoză la New York în 2010, cu 30% mai mult decît cu cinci ani înainte.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.