”Prima lopată” la noua clădire a Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca

Bosch a inaugurat oficial deschiderea șantierului pentru construirea unei noi clădiri de birouri în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj-Napoca, eveniment la care au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai autorităţilor locale, printre care primarul Emil Boc și prefectul Tasnádi István-Szilárd.

Lucrările de noua clădire au început în marți, și vor fi finalizate în anul 2023, clădirea urmând a fi dată în folosință la începutul anului 2024. Investiția totală planificată pentru acest proiect este de aproximativ 21 de milioane de euro. Noua clădire, care va fi conectată cu sediul existent prin două pasarele, se va întinde pe o suprafață construită de circa 10.000 de metri pătrați și 11 etaje, dintre care două subterane, unde este prevăzută o parcare subterană.

Alături de birouri și săli de ședințe, noua clădire (foto) va oferi diferite facilități, precum zone pentru testarea mașinilor, spațiu dedicat proiectelor studențești, sală de conferință și zone de relaxare. Cele două clădiri de birouri ale centrului din Cluj pot găzdui în total peste 1.400 de angajați, care vor lucra în sistem de muncă hibrid. În Centrul din Cluj-Napoca, unde activează în prezent circa 1.000 d angajați, sunt dezvoltate soluții tehnologice de ultimă oră în domeniul conducerii automatizate, electrice și conectate.

„Activitățile de dezvoltare ale Grupului Bosch în Romania au crescut în mod constant și sustenabil în ultimii ani, astfel că am decis extinderea Centrului de Inginerie din Cluj cu o a doua clădire, care să susţină această creştere şi să asigure infrastructura necesară pentru noi proiecte complexe. Investind în arii de importanță pentru viitor, precum mobilitatea sustenabilă – automatizată, electrică și conectată-, Internetul lucrurilor și inteligența artificială, Bosch continuă să își extindă și mai mult rolul de lider în inovație. Prin consolidarea poziției Centrului de Inginerie din Cluj, experții noștri locali au o contribuție din ce în ce mai mare la procesul de transformare a companiei la nivel global”, a afirmat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul Grupului Bosch în România.

Prima clădire a Centrului, inaugurată în februarie 2020 și având o suprafață construită de circa 17.000 metri pătrați, este dotată cu cu birouri flexibile, și spații de relaxare. Și noua clădire a Centrului va fi dotată cu echipamente ce vor susține lucrul în echipă.

După perioada dificilă pe care am trăit-o cu toții trecând prin pandemia de Covid-19, este o veste extraordinară pentru comunitatea noastră să aflăm că se continuă investițiile în infrastructura care găzduiește cercetare și inovare în oraș. Vorbim despre noi locuri de muncă înalt calificate, care răspund nevoilor viitorului muncii în Cluj-Napoca. Felicit compania Bosch pentru reziliență, pentru încrederea de a se extinde în orașul nostru și pentru oportunitatea pe care o oferă tinerilor, aceea de a rămâne acasă, de a-și construi o carieră europeană aici”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, cu ocazia acestui eveniment.

Colaborare cu universitățile clujene

Centrul de Inginerie a realizat, în decursul ultimilor ani, diferite parteneriate strategice cu autoritățile locale, companiile partenere și mediul academic, în special cu Universitatea Tehnică și Universitatea Babeș-Bolyai. În prezent, compania are în derulare trei programe de masterat și patru cursuri universitare dezvoltate împreună cu cele două universități, și oferă, anual, peste 50 de burse. Pentru toamna acesstui an este preconizat un eveniment care să marcheze colaborarea cu universitățile clujene.

Grupul Bosch este prezent în România de 27 de ani și are aproximativ 8.160 de angajați în cinci entităţi: Centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj-Napoca, două unităţi de producţie în Blaj și una în Jucu, Centrul de servicii de externalizare a proceselor de afaceri din Timişoara și un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum, Tehnologie pentru construcţii şi energie în București, În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în București. Compania a angajat personal și în cursul anului treecut, iar în prezent oferă 100 noi locuri de muncă. Grupul Bosch are aproximativ 395.000 de angajaţi în întreaga lume și a generat vânzări de 71,5 miliarde de euro în 2020.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut