PRIETENUL NOSTRU MAI MARE

Ilie Călian, filolog dintr-o promoţie anterioară, era prietenul nostru mai mare, prietenul revistei ,,Echinox’’ a anilor 70. S-a ataşat spontan, sau ne-am ataşat noi de el, nu mai ştiu, cert este că era nelipsit de la cenaclul amintit şi de la întîlnirile de după, unde croiam la ,,planuri din cuţite şi pahare’’ pentru viitorul literelor române. Prin Ilie, eram cu un picior, stîngul, în sfera oficială a Clujului acelor ani. Redactor la ,,Făclia’’, unde ucenicisem şi eu la corectură, Ilie avea un statut social solid de care nu făcea niciodată caz, ba ne mai scotea din încurcături, uneori, cu poziţia sa. Colegii îl preţuiau, desigur, iar tipografii-i spuneau, afectuos, ,,Don’ Virgulă’’, pentru acribia cu care Ilie corecta, ,,cap limpede’’, noaptea, în tipografie, textele ce urmau să apară a doua zi.

În acei ani de deschidere, de care am profitat mulţi, publicînd peste tot, el se îngrijea să ne apară ritmic în ziar, textele girînd cu numele lui cronica cenaclului ,,Echinox’’ şi alte articole literare. Sau semna chiar el comentarii pline de haz la unele reţete reale (una fusese a tatălui meu, ,,Borşul de peşte al doctorului’’) sau fanteziste. Era împreună cu Petru Poantă, Florin Creangă, Valentin Taşcu, subsemnatul, unul dintre ,,cavalerii de dimineaţă’’ evocaţi de Horia Bădescu în ,,Balada crîşmei lui Mongolu’’. Un intelectual lucid, un prieten generos, ziarist experimentat, harnic, tenace, excelent om de dialog, documentat şi clar în demonstraţiile sale. Nu-l poţi uita, fără să-ţi uiţi tinereţea care a devenit, împreună cu protagoniştii ei, o amintire frumoasă.

Domnul să-l odihnească!

Adrian POPESCU