Preţurile au crescut şi în august

În august, rata anuală a inflaţiei a crescut la 3,88%, de la 3% în luna anterioară, situaţie confirmată şi de majorarea generală a preţurilor la toate tipurile de mărfuri şi la servicii.

În august, cel mai mult s-au scumpit cartofii şi fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 9,38%, respectiv 8,59%, faţă de luna anterioară, în timp ce fructele proaspete au fost singurele produse alimentare care s-au ieftinit, cu 11,91%. Conform datelor publicate, de Institutul Naţional de Statistică, în august, preţurile mărfurilor alimentare au înregistrat o creştere de 0,51% comparativ cu iulie, creşteri mai semnificative fiind înregistrate şi în cazul citricelor şi altor fructe meridionale – 6,11%, ouălor – 4,05% şi altor legume şi conserve din legume – 1,94%.
Şi preţurile produselor nealimentare au crescut în august cu 0,54%, cea mai mare scumpire fiind înregistrată la combustibili – 2,01%. Autoturismele şi piesele de schimb s-au ieftinit cu 0,18%.
De asemenea, tarifele serviciilor au înregistrat o creştere cu 0,12%, transportul urban fiind mai scump cu 1,92%, serviciile apă, canal şi salubritate cu 0,97%, iar transportul auto cu 0,69%. Celelalte servicii au avut creşteri de preţuri sub 0,5%, cu excepţia transportului aerian, care s-a ieftinit cu 0,69, şi tarifelor la telefonie, care au scăzut cu 0,7%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.