Preţurile alimentelor au scăzut, cele ale produselor nealimentare şi serviciilor s-au majorat

preturiÎn iulie, preţurile de consum s-au redus, pe ansamblu, cu 0,2% faţă de luna anterioară şi cu 1,7% faţă de iulie 2014, pe fondul reducerii preţurilor la alimente cu peste 7%, diminuare care a compensat creştererile preţurilor şi tarifelor la produsele nealimentare şi servicii, de 1,3%, respectiv 2,2%.

Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, preţurile la alimente au scăzut cu 1,17% în iulie faţă de iunie, şi cu 7,25% faţă de iulie 2014, în timp ce la mărfurile nealimentare, preţurile au urcat în iulie cu 0,48% faţă de iunie, şi cu 1,26% comparativ cu iulie 2014, iar tarifele la servicii s-au majorat, în iulie, cu 0,09% faţă de iunie, şi cu 2,20% comparativ cuiulie 2014.

Faţă de iunie, dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit legumele şi conservele de legume (cu 10,27%), cartofii (cu 8%), fructele proaspete (cu 3,9%) şi conservele din fructe (cu 1%). Citricele şi alte fructe meridionale s-au scumpit cu 2,6%, ouăle cu 1,3%, iar margarina, fasolea boabe şi alte leguminoase cu 0,3%. Dintre produsele nealimentare, cel mai mult s-au ieftinit medicamentele (cu 3,5%) şi articolele medicale (cu 3,4%), scumpiri fiind înregistrate la gaze (cu 11,2%) şi energie electrică (cu 0,1%). La servicii, majorări de tarife au avut loc servicii de furnizare apă, canal și salubritate (cu circa 1%), iar scăderi la transport aerian și telefonie (cu cîte 0,67%), servicii de poștă și telecomunicații (cu 0,44%).

Comparativ cu decembrie 2014, alimentele s-au ieftinit, în iulie, cu 7%, produsele nealimentare s-au scumpit cu 2,1%, iar serviciile cu 1,3%. În iulie, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu aceeaşi lună din 2014, este de 40%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 34,5%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 25,5%. Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2014 – iulie 2015) faţă de precedentele 12 luni, calculată pe baza Indicelui Preţurilor de Consum, este de 0,5%, iar pe baza Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum creşterea este de 0,7%.

Reamintim că, din 1 iunie, a intrat în vigoare extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor şi băuturilor. În consecinţă, în iunie, preţurile la produsele alimentare au scăzut cu 8,23% faţă de mai şi cu 6,44% faţă de luna similară din 2014.

Recent, BNR a revizuit în jos prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,3% pentru finele acestui an şi la 0,7% pînă la sfîrşitul anului viitor, cu 0,5%, respectiv 1,2% în scădere faţă de proiecţia anterioară.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut