Preţul la gigacalorie la Cluj-Napoca va fi ca iarna trecută

Primăria Cluj-Napoca a dat, ieri, asigurări că în această iarnă clujenii nu vor plăti mai mult pentru apă caldă şi căldură. Astfel, locuitorii municipiului racordaţi la Regia Autonomă de Termoficare (RAT) vor plăti gicacaloria cu 165 de lei, la fel ca iarna trecută. “În anul bugetar 2012 am prevăzut suma de peste 10 milioane de euro pentru acordarea subvenţiei populaţiei racordate la sistemul centralizat de încălzire. Este un mare efort financiar pe care îl suportăm de la bugetul local, pentru ca cetăţenii să treacă mai uşor peste sezonul rece”, a precizat primarul Emil Boc.

Preţul de producţie al gigacaloriei este de 348 lei. Clujenii care sînt racordaţi la sistemul de termoficare vor plăti în sezonul rece 2012 – 2013 preţul de 165 de lei pe gigacalorie, iar restul de 183 lei reprezintă subvenţia acordată de la bugetul local. Emil Boc a spus că doar la nivelul iernii trecute, subvenţia s-a ridicat la peste 10 milioane de euro. La sistemul centralizat de încălzire din Cluj-Napoca sînt racordate circa 30.000 de apartamente, ceea ce înseamnă circa 100.000-120.000 de clujeni, în timp ce populaţia totală a municipiului depăşeşte 324.000 de persoane.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.