Preşedinţia semestrială a UE pentru Cipru: De la mîndrie la stînjeneală

New York Times

Atunci cînd Republica Cipru va prelua preşedinţia semestrială a UE, duminică, 1 iulie, va avea o calificare ce ar putea ajuta ţara să fie “îndrăgită” de blocul istovit de criză ce numără 495 de milioane de cetăţeni: şi Ciprul este aproape falit.
Ceea ce trebuia să fie un moment de mîndrie pentru această naţiune-insulă mică, cu aproape 800.000 de locuitori, se dovedeşte a fi o stînjeneală incomodă. Ţara, ale cărei bănci sînt puternic expuse la problemele Greciei, a fost nevoită să solicite un plan de salvare pentru sectorul său bancar suferind chiar de la grupul de ţări pe care este de presupus că îl va conduce. Economiştii estimează că Ciprul are nevoie de 12,5 miliarde de dolari pentru a-şi sprijini sectorul public şi băncile.

Doar cu puţin timp înainte, preşedintele comunist al Ciprului, Demetris Christofias – care se autodescrie drept “oaia roşie a Europei” – a criticat UE, spunînd că Comisia Europeană, BCE şi FMI au operat ca o “forţă colonială”, cerînd măsuri de reducere a costurilor unor ţări aflate în dificultate – o referire ţintită la fratele mai mare, Grecia.

Christofias, al cărui partid se confruntă cu alegeri generale anul viitor, este atît de hotărît să evite măsurile dure de austeritate, încît asistenţii săi spun că face lobby agresiv pentru un împrumut de la China şi Rusia, pînă în prezent fără un succes prea mare.

În timp ce “mantra” sa anti-austeritate rezonează cu mulţi europeni, alţii se tem că Christofias, un susţinător fervent al preşedintelui rus Vladimir Putin şi singurul lider comunist din blocul celor 27 de state membre, şi-ar putea folosi poziţia ca pe un amvon de unde să tulbure în continuare o uniune deja divizată.

“Christofias a avut întotdeauna o atitudine ambivalentă faţă de UE”, a declarat analista Fiona Mullen. “El vine dintr-un partid care s-a uitat adesea spre Est în loc de Vest”, a precizat ea.

Nu doar poziţia sa împotriva austerităţii îi îngrijorează pe liderii europeni. O cablogramă confidenţială din 2009, trimisă de Ambasada SUA din Cipru Washingtonului şi scursă de WikiLeaks, a remarcat faptul că Christofias îl aprecia pe Fidel Castro, a salutat noua Ambasadă a Venezuelei la Nicosia, a lăudat Iranul şi a defăimat NATO. Astfel de opinii ar putea complica negocierile delicate de politică externă, deşi diplomaţi ciprioţi de rang înalt insistă că ţara este hotărîtă să fie un mediator onest.

Mai presus de toate, însă, preşedinţia UE ar putea fi umbrită de vrajba îndelung mocnită dintre Cipru şi Turcia, subminînd în continuare relaţiile deja tensionate dintre Europa şi Turcia, ale cărei negocieri de aderare la UE sînt într-o perpetuă stare de deteriorare. Turcia a declarat ca va boicota preşedinţia.

Ciprul este o anomalie în UE, prin aceea că a fost împărţit între o parte greacă şi o parte mai mică turcă, în 1974, cînd Turcia a invadat insula, ca răspuns la o lovitură de stat de inspiraţie greacă. Turcia, care menţine circa 30.000 de soldaţi în nord, este singura ţară care recunoaşte Ciprul de Nord ca stat. Divizarea rămîne o preocupare atît pentru ciprioţii greci cît şi turci, dintre care mii au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele ca urmare a invaziei.

Negocierile de aderare a Turciei la UE au fost blocate ca urmare a disputei aparent greu de rezolvat. O soluţionare a ei este considerată o condiţie prealabilă pentru Turcia, înainte de a putea adera la Uniune. Semnele nu sînt încurajatoare. Europa vrea ca Turcia să-şi deschidă porturile şi aeroporturile pentru Cipru, în schimbul deblocării unei părţi a negocierilor de aderare în impas ale Turciei. Dar Ankara insistă asupra faptului că UE ar trebui să înceteze embargoul asupra nordului.

Într-un interviu din luna martie, acordat ziarului cipriot turc Kibris, ministrul turc pentru afaceri europene, Egemen Bagis, a declarat că o opţiune este ca Turcia să anexeze nordul Ciprului dacă actuala rundă a negocierilor de pace eşuează.

Negocierile de pace mediate de ONU s-au poticnit de la reluarea lor în 2008, la patru ani după ce ciprioţii greci au votat “nu” într-un referendum privind reunificarea insulei, în timp ce populaţia cipriotă turcă mai redusă ca număr a votat “da”, astfel că de multe ori Turcia menţionează referendumul drept dovada că ciprioţii greci nu vor pacea.

Andreas Mavroyiannis, ministrul adjunct pentru afaceri europene al Ciprului a declarat într-un interviu că intransigenţa Turciei împiedică progresul.

Tensiunile sînt amplificate de mîna întinsă de Cipru Israelului, ale cărui relaţii cu Turcia s-au deteriorat de la raidul mortal efectuat de Israel asupra unei flotile turce care se îndrepta spre Gaza, în 2010. Israelul, privit de ciprioţi drept un potenţial bastion împotriva Turciei, a negat relatările că ar avea în vedere staţionarea de avioane de război în Cipru. Dar, premierul israelian Benjamin Netanyahu a vizitat recent Nicosia, iar cele două ţări au discutat privind dezvoltarea cîmpurilor de gaze naturale din estul Mediteranei.

Ciprul a fost mulţumit de recenta descoperire de rezerve mari de gaze naturale în apele sale teritoriale. Dar Turcia a fost iritată anul trecut, atunci cînd Ciprul, care a acordat autorizaţia de explorare companiei texane Noble Energy, a început forarea. Turcia a trimis nave maritime care să însoţească propriul echipaj de explorare la numai şase mile de situl de forare cipriot.

Cu toate acestea Neoklis Sylikiotis, ministrul cipriot al comerţului şi energiei, a fost optimist cu prudenţă atunci cînd a afirmat că “energia poate fi un catalizator pentru reunificare”. “Veniturile din gaz sînt pentru toţi ciprioţii, inclusiv ciprioţii turci”, a adăugat el.