Preşedintele Nicuşor Dan participă astăzi, la Blaj, la înmormântarea cardinalului Lucian Mureşan

 

Preşedintele Nicuşor Dan participă luni, la Blaj, la ceremonia de înmormântare a cardinalului Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a informat Administraţia Prezidenţială. Ceremonia va avea loc la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Preasfânta Treime”.

Şeful statului a transmis un mesaj, joi, la moartea cardinalului Lucian Mureşan.
„În Blajul îndoliat, în aceste momente deosebit de triste pentru întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, doresc să transmit condoleanţe tuturor credincioşilor aflaţi sub păstorirea Preafericirii Sale”, a afirmat preşedintele.

El a adăugat că amintirea Cardinalului Lucian „rămâne strâns legată de istoria tumultoasă a Bisericii pe care a păstorit-o ani îndelungaţi, cu înţelepciune, echilibru şi cu o deschidere generoasă faţă de dialogul dintre confesiuni şi religii, dintre Biserică şi societate”.

„Fidel faţă de învăţătura şi tradiţiile Bisericii creştine, dar totodată atent la provocările timpului contemporan, animat de o imensă compasiune faţă de semenii pe care i-a călăuzit pe drumul credinţei şi cărora le-a rămas aproape în suferinţe şi în strădania de-a aprofunda misterul vieţii creştine, Cardinalul Lucian Mureşan a întregit pleiada celor care au slujit credinţa şi conştiinţa neamului românesc. Prin curajul său în vremuri de prigoană şi prin implicarea sa în reconstruirea instituţională şi spirituală a Bisericii, a devenit o figură emblematică pentru renaşterea Bisericii Greco-Catolice din România”, a punctat şeful statului. 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.