Preşedintele CCL, către Seplecan: „Bazaţi-vă pe profesionişti şi veţi vedea că nu vizibilitatea proprie, prin ieşirea în mass media vă aduce succes, ci mai degrabă faptele împlinite cîştigă credibilitate”

Consiliul Civic Local (CCL) a organizat, săptămîna trecută, o dezbatere publică la nivelul Consiliului Judeţean (CJ) pe tema Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Scopul discuţiilor a fost acela de a lămuri cîteva aspecte principale privind criza deşeurilor din Cluj, respectiv cum poate fi deblocată situaţia la nivelul judeţului, care sînt termenele de ieşire din această criză, care va fi echipa ce va gestiona proiectul şi cum ar putea cetăţenii să-şi recupereze banii pe care i-au dat în plus pentru colectarea şi depozitarea deşeurilor.

Preşedintele CCL, Iosif Pop, a prezentat un istoric al crizei care a dus la blocaj şi la necesitatea găsirii unor soluţii alternative de depozitare (transportul la Oradea, care a a generat majorarea tarifelor), în timp ce responsabilii de politicile de mediu din cadrul societăţii civile au opinat că rampa provizorie anunţată de primarul Emil Boc este prea mică pentru a ajunge pentru doi ani, iar poziţionarea ei – lipită de rampa de la Pata Rît – ar putea atrage suspiciuni de folosire în continuare a celei vechi.
După ce la dezbatere au sosit şi preşedintele CJ, Mihai Seplecan, dar şi reprezentanţi din aparatul deliberativului judeţean, care au competenţe pe proiectul CMID, discuţiile au pendulat între „ce s-a găsit la venirea în funcţie” la chestiunile concrete ce ţin de viitorul proiectului.

Reprezentanţii societăţii civile au ridicat mai multe probleme, solicitînd fermitate şi finalitate pentru acest proiect, preşedintele LADO Cluj, Ana Luduşan, evidenţiind necesitatea existenţei unui city manager, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, persoană care să nu provină din zona politică.
Urbaniştii Emanoil Tudose şi Gheorghe Elkan au arătat că problema deşeurilor datează din anii 90, iar inginerul hidrotehnic Petre Ungureanu a subliniat că una dintre principalele probleme ale judeţului şi ţării ţine de igiena surselor de apă potabilă, propunînd o altă locaţie a rampei de gunoi, în zona Cara, considerată mult mai potrivită scopului.

Şeful administraţiei judeţene a ţinut să sublinieze că criza gunoaielor este una moştenită, apreciind, totodată, iniţiativa CCL de a dezbate subiectul. „Vă felicit pentru ceea ce faceţi, cu atît mai mult cu cît de patru luni de cînd sînt la conducerea CJ văd multe lucruri care nu sînt bune pentru cetăţenii judeţului Cluj. Administraţia judeţeană are responsabilitatea construirii Centrului Integrat de Deşeuri şi are bani europeni pentru a închide cele şase rampe din judeţ, inclusiv Pata Rît. Din estimările noastre, sînt circa 700.000 de metri cubi de deşeuri depozitate la Pata Rît, după părerea mea, depozitate ilegal, ceea ce îngreunează închiderea”, a afirmat Seplecan, amintind că a formulat o plîngere penală în care a arătat situaţia pe care a găsit-o. „În plus, şi din nou e părerea mea personală, firmele care au colectat nu au făcut-o conform legii, nu au colectat selectiv, iar depozitările, la fel. Vă mai spun ceva: constructorul iniţial, Cornu, de la Confort este acum închis. Proiectantul, George Boieru, a fost închis. Patronul de la firma care s-a ocupat de dirigenţie a fost şi el închis, cel de la subcontractorul Napoca Construcţii a fost la rîndul său închis, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean a fost şi el închis o perioadă. Eu am cerut o expertiză, căci de acolo a dispărut un deal întreg. ?i am făcut şi plîngere la DNA”, a explicat Seplecan.

Totodată, acesta a precizat că, împreună cu echipa de proiect, a decis relicitarea pe faze a întregii construcţii a centrului, pentru a nu pierde banii europeni. „Avem nevoie de o aprobare de la Bucureşti ca să putem faza proiectul, ca să nu pierdem banii europeni pentru construcţie, să nu fim nevoiţi să construim din banii de la bugetul judeţean. Am relicitat construcţia, fidicul galben este deja pe SEAP, iar în acest moment este gata documentaţia şi pentru fidicul roşu pe care urmează să îl dăm spre SEAP şi să-l relicităm. Eu sper ca în maxim trei săptămîni să avem pe SEAP şi fidicul roşu urcat şi relicitat”, a spus şeful CJ, subliniind că proiectul va fi continuat cu aceeaşi echipă tehnică.

Întrebat de către Iosif Pop dacă a luat în calcul o modalitate prin care cetăţenii să îşi poată recupera banii daţi în plus pe colectarea gunoaielor, Seplecan a precizat că în plîngerile penale a solicitat şi recuperarea prejudiciului. Totodată, preşedintele CCL le-a sugerat celor din echipa de proiect să gîndească un sistem de stimuli economici pentru colectarea selectivă a deşeurilor direct la sursă. „Ar trebui să recompensaţi colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile direct la cetăţean”, a opinat Pop, concluzionînd: „Despre datoria altora şi lipsa dvs. de datorie, oricum răspundeţi pentru ea, lucrurile au fost cam scăldate. Bazaţi-vă pe profesionişti şi o să vedeţi că datoria dvs. va fi uşor de continuat astfel. Înţeleg că vă asumaţi acest proiect şi continuaţi cu aceeaşi echipă. Soluţiile pentru această investiţie îşi găsesc rezolvarea în zona profesională. Oamenii politici au decizia, profesioniştii aduc succesul. Bazaţi-vă pe profesionişti şi veţi vedea că nu vizibilitatea proprie, prin ieşirea în mass media vă aduce succes, ci mai degrabă faptele împlinite cîştigă credibilitate”, i-a spus preşedintele CCL şefului administraţiei judeţene. „Aspectele juridice şi cele de contractare şi execuţie considerăm noi că trebuie să le mandataţi cu foarte mare exigenţă celor care ştiu să coordoneze, să conducă şi să gestioneze proiecte. Concluzia noastră – separat de faptul că există şi o zonă cu conotaţii penale – acest proiect nu a fost gestionat profesionist. ?i eşecul este cauzat, în primul rînd, de faptul că s-a dat mandatat unor oameni care nu meritau acel mandat. ?i ar trebui judecaţi pentru modul în care au acţionat. Un city manager bine pregătit, cel puţin cu o viziune de nivel judeţean, cu o cunoaştere a aspectelor pe o arie mare şi cu o echipă de profesionişti şi nu de politicieni, fac posibil succesul”, a conchis preşedintele CCL, Iosif Pop.
A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.