Clujul felicitat pentru mințile luminate 

Clujul a fost felicitat pentru proiectele de cercetare concepute de tinerii clujeni de către președinta Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), prof.dr. Doina Banciu, prezentă zilele trecute la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu echipa Filialei Cluj AOSR, condusă de președintele prof.dr. emerit Marius Bojiță. De asemenea, prof.dr. emerit Marius Bojiță a fost invitat să facă parte din Consiliul Înțelepților din cadrul AOSR.

 

În urma depunerii proiectelor de cercetare de către tineri până în 40 de ani și a analizei făcute de către Consiliul Științific al AOSR au fost aprobate un număr de 50 de asemenea proiecte atât cât au permis fondurile alocate. „Am validat toate proiectele tinerilor care sunt absolut excelente unele dintre ele. Vreau să felicit Clujul. Am asistat la prezentări, online. Acești tineri până  în 40 de ani au venit cu proiecte atât de frumoase și cu realizări impecabile. Am avut echipe de tineri de aici din Cluj, pe diverse proiecte, unul privind cancerul condus de medicul Tomuleasa, cu prezentări foarte frumoase, cu o consistență a proiectului încât vă mărturisesc că m-am gândit, poate să spună oricine orice, România nu este pierdută cu aceste minți luminate de oameni tineri”, a spus președinta Academiei Oamenilor de Știință din România. Președinta  AOSR a spus că datorită interesului mare al tinerilor pentru cercetare și a faptului că fondurile sunt insuficiente va cere mai mulți bani de la buget în acest sens: „Sunt bani distribuiți prin competiție. Nu sunt banii Academiei. Se alocă pentru cercetare și pentru tinerii până în 40 de ani”.

Șefa Academiei Oamenilor de Știință din România a cerut sprijinul Filialei Cluj în dezvoltarea programului dedicat tinerilor: „Aș dori de la dumneavoastră ca acest program al nostru pentru tineri să fie diseminat prin toate formele. Îndrumați tinerii pe care-i știți că au capacitate, posibilitate, dorința de a scrie proiecte și de a cerceta pentru sumele care există. Sumele nu sunt mari. Proiectele acestea primesc pe parcursul a doi ani 10.000 de euro. Dar pentru un tânăr pasionat de cercetare poate fi o sumă rezonabilă. Aceasta este rugămintea mea de a identifica acei tineri care pot să ducă la bun sfârșit un proiect de cercetare”. 

 

Profesorul emerit Marius Bojiță, în Consiliu Înțelepților

 

În ceea ce privește proiectele de cercetare internă ale AOSR, Președinta Academiei a felicitat echipa de la Cluj, compusă din profesor univ. dr. Lorena Filip de la Disciplina Bromatologie, Igienă, Nutriţie din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, membru asociat în cadrul AOSR, prof. dr. emerit Marius Bojiță, președintele Filialei Cluj AOSR, și prof.dr. emerit Petru Adrian Mircea UMF Cluj-Napoca, pentru proiectul depus și câștigat în domeniul nutriției. Proiectul propune digitalizarea nutriției și conceperea unui specialist virtual care să fie un instrument de lucru atât pentru medici, farmaciști, cât și dieteticieni. „Este conceput într-o formă prietenoasă, o aplicație interactivă, un avatar prietenos care oferă un feedback nutrițional personalizat și ca urmare considerăm că ar fi un proiect interesant din perspectiva nutriției de prevenție, nutriției personalizate pentru a preveni bolile netransmisibile, cronice care știm că au o prevalență destul de mare și la nivelul țării noastre”, a precizat profesor univ. dr. Lorena Filip.

Tot la întâlnirea de la Cluj, președinta Doina Banciu l-a invitat pe profesorul dr. emerit Marius Bojiță să facă parte din  Consiliu Înțelepților din cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România, o invitație onorantă având în vedere că membrii din Consiliu lucrează direct cu președintele Academiei.

Tia SÎRCA

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut