Preotul și scriitorul Ion Agârbiceanu – 140 de ani de la naștere

Se împlinesc 140 de ani de la nașterea scriitorului, publicistului, prozatorului și preotului greco-catolic Ion Agârbiceanu. S-a născut la 12 septembrie 1882, la Cenade, lângă Blaj, fiind al doilea dintre cei opt copii ai lui Nicolae și Ana Agârbiceanu. Tatăl, pădurar, provenea dintr-o familie de păstori din zona Sibiului.

Primii ani de școală i-a petrecut în satul natal. Din 1892 a urmat Gimnaziul Superior din Blaj, până în 1900. Aici și-a conturat personalitatea, a dobândit dragostea pentru studiu și lecturi, a fost profund impresionat de poveștile lui Creangă, l-a citit pe Caragiale, aici și-a publicat cele dintâi creații literare, sub pseudonim, în ziarul „Unirea” (Foaie bisericească-politică).

În anul 1942, cu ocazia aniversării a 60 de ani de viață ai protopopului de Cluj, pr. Ion Agârbiceanu, în aceeași publicație „Unirea”, dr. Coriolan Suciu, pe atunci director al Liceului „Sf. Vasile cel Mare”, și-l amintea, ca elev al Blajului, astfel:

„Și pare că văd cum un boboc de copil, rumen și robust, la frageda etate de 8 ani, părăsind satul natal Cenade – unde a fost păcurarul oilor părintești și unde a îndrăgit natura și toate frumusețile ei – venea însoțit de badea Niculae și de lelea Ana, să se înscrie în clasa III primară, la normele din Blaj. Ciobănașul din Cenade apuca drumul orașului pentru a se face domnișor, apoi preot.

În frumosul trup pe care i-l dăruiseră părinții săi, Cel de Sus a sădit scânteia inteligenței și o deosebită înclinare spre învățătură. (…) Când a ajuns în clasa a VIII-a a început să publice poezii și schițe în foiletonul ziarului local Unirea. Menționez astfel oda dedicată Mitropolitului Dr. Ioan Vancea, acelui «părinte bun și iubitor», care «cu inima bătând de fericire – Ne-a ridicat locaș de adăpostire» și al cărui spirit șoptește urmașilor: «Pe cum eu am luptat, luptați și voi». Sau oda scrisă în anul 1900, ca bacalaureat, cu ocazia serbărilor bicentenare ale Unirii cu Roma, când (…) aseamănă neamul românesc cu o corabie, care se află pe marea furtunoasă și care scapă de naufragiu numai ancorând la Roma originii noastre”.

În același articol, se menționează: „Și fiindcă a fost cel dintâi în toate clasele de gimnaziu, după terminarea liceului a fost trimis să urmeze Teologia la Seminarul Central din Budapesta”.

A studiat la Budapesta timp de patru ani, în perioada 1900 – 1904, împreună cu alți 15 alumni trimiși de Biserica Greco-Catolică din România. Aici a continuat să citească, a făcut cunoștință cu marii scriitori ai literaturii naționale și universale, a luat parte la întâlnirile Societății de lectură „Petru Maior” a studenților români. În paralel, în anii de studiu a colaborat la reviste din Transilvania precum: „Unirea” (Blaj), „Gazeta Transilvaniei” (Brașov) „Cultura Creștină” (Blaj), „Familia” (Oradea), „Tribuna” (Sibiu). Din 1901 a fost între primii colaboratori la revista literară „Sămănătorul” (București).

Reîntors în țară, a împlinit funcțiunea de „cancelist” la Mitropolia din Blaj și, timp de un an (1904-1905), cea de sub-prefect la Internatul de băieți din Blaj. În septembrie 1905 s-a înscris la Facultatea de Litere din Budapesta, dar, după un timp, a renunțat la studii. În acest an publica primul său volum de schițe și povestiri, intitulat „De la țară”.

A revenit la Blaj, în calitate de „cancelist” la Mitropolie. În anul 1906, s-a căsătorit cu Maria Aurelia Radu și a fost hirotonit preot. A fost numit la Parohia Bucium-Șasa din Munții Apuseni, apoi, din 1910, a slujit la Orlat, în jud. Sibiu, timp de șase ani.

În timpul Primului Război Mondial s-a retras în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia. Între 1917-1918 a fost preot militar în corpul voluntarilor ardeleni. După Marea Unire din 1918, pr. Ion Agârbiceanu s-a stabilit la Cluj. A fost membru al Parlamentului României Mari, mai târziu, senator, împlinind, pentru un timp, rolul de vicepreședinte al Senatului. În perioada interbelică a luat amploare activitatea sa literară. A fost director al ziarelor clujene „Patria” (1918-1927) și „Tribuna” (1938-1940), a colaborat intens la cele mai importante publicații ale vremii. În 1930, Episcopul Iuliu Hossu l-a numit Protopop al Clujului. Mai târziu, în 1931, a fost numit canonic al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Pentru activitatea sa literară, a fost ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al Astrei și redactor al revistei acestei asociații, „Transilvania”. A fondat și apoi a călăuzit spiritual AGRU – Asociația Generală a Românilor Uniți (asociație a laicilor greco-catolici), pe care a înființat-o în 1929, pentru a veni în apărarea Bisericii și pentru „creșterea și întărirea credinței și a vieții religioase”. La 5 iunie 1919 a devenit membru corespondent al Academiei Române. A făcut parte din conducerea Societății Scriitorilor și (din 1921) a fost președinte al Sindicatului presei române din Ardeal și Banat.

Din vasta sa operă, care a îmbogățit literatura română, nu puține sunt scrierile cu caracter religios. Preotul și protopopul Ion Agârbiceanu scria cu regularitate, meditații spirituale destinate preoților, și în ziarul oficial al Eparhiei de Cluj-Gherla, „Curierul Creștin”. Ca protopop de Cluj, între 1930-1948 a slujit la Catedrala „Schimbarea la Față”. Cu ocazia instalării, la Cluj, a Episcopului Iuliu Hossu (odată cu mutarea sediului eparhial greco-catolic de la Gherla la Cluj), Protopopul Ion Agârbiceanu a fost cel care l-a primit pe Arhiereul Iuliu la gara din Cluj cu o cuvântare de bun venit. Va rămâne alături de Episcopul Iuliu Hossu (viitorul Cardinal, și apoi, Fericit episcop martir) până în anul 1948, anul desființării legale a Bisericii Greco-Catolice.

După 1948 și-a adâncit credința în suflet, fără a accepta trecerea la o altă religie. A fost pensionat, i s-a naționalizat casa. A continuat să locuiască, împreună cu familia, în două camere situate la etajul domiciliului său din Cluj. O mare parte din opera sa literară, cea religioasă, i-a fost cenzurată. După câțiva ani de tăcere, a fost recunoscut ca scriitor, fiind numit, la 2 iunie 1955, membru de onoare al Academiei Române. A trecut la cele veșnice la Cluj, la 28 mai 1963.

A fost, întreaga sa viață, un îndrăgostit de frumusețea spirituală, de armonie, de Dumnezeu în care a crezut cu întreaga ființă. La 140 de ani de la nașterea sa, figura blajină, impunătoare și totuși delicată (cum l-au caracterizat contemporanii), a preotului și scriitorului Ion Agârbiceanu rămâne una de referință, atât pentru Biserica Română Unită, cât și pentru viața literară și publicistică din România. Rămâne, cum frumos îl numea filosoful clujean Lucian Blaga, un „Sfânt Părinte al Literaturii Române”.

Viorica SABO