Preotul clujean dr. Bogdan Chiorean, nominalizat de TVR la Omul Anului 2024

Preotul și medicul clujean care stă la căpătâiul bolnavilor în fază terminală ( dar și în mijlocul familiilor lor) pentru a-i îngriji și mângâia a fost nominalizat de TVR în campania „Omul Anului” 2024. Este vorba de pr. dr. Bogdan Chiorean managerul Centrului de Îngrijiri Paliative Sf. Nectarie Cluj-Napoca, ctitoria de suflet a Preasfințitului Părinte Vasile Flueraș, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Centrul și-a deschis porțile primilor bolnavi încă din anul 2013. De atunci, aici au fost îngrijiți peste 7.000 de pacienți cu boli cronice progresive, în stadii avansate și terminale. Oamenii care vin la centru sunt în apropierea momentului marii treceri și au nevoie „să fie validați ca oameni integri, încă vii, încă acolo cu noi”, spune preotul Bogdan Chiorean, într-un interviu acordat ziarului „Făclia”. „Dacă nu-i tratezi ca pe niște oameni normali, ca pe niște prieteni, ca pe niște vecini, ca pe niște colegi de serviciu, s-ar putea să ratezi totul în ciuda tratamentelor și manoperelor medicale și profesionale pe care le faci. Au nevoie să fie validați ca oameni.”, afirmă acesta.

„Nu dăm zile în plus, dar câte sunt trebuie să le facem suportabile”

De asemenea, bolnavii au nevoie momente de tihnă și liniște sufletească. „Nu dăm zile în plus, nu vindecăm, dar câte zile sunt trebuie să le facem suportabile. Sunt oameni care poate toată viața nu au mers la medic. Și în ultima parte a vieții au nevoie de zece zile, douăzeci de zile tihnite. Nu cer nimic, nu cer vindecare, doar să nu-i doară. Să poată să respire. Lucruri firești.”, spune pr.dr. Bogdan Chiorean. Întrebat cum reușește să-i ajute pe bolnavi să plece împăcați pr.dr. Bogdan Chiorean a spus că deși a căutat multe rețete, și-a dat seama că nu este vorba de rețete și că pacienții au nevoie doar să fii disponibil.

Părintele Chiorean consideră că medicina în România suferă din cauza faptului că lucrurile nu sunt personalizate, individualizate. „Sunt proceduri, sunt protocoale care până la un punct sunt bune. Însă ele cam asta vor să facă, să creeze premisele unei medicini defensive, să fim acoperiți. Dacă s-a întâmplat ceva, am aplicat protocolul. Dar omul respectiv nu are nevoie de proceduri, ci să fii prezent acolo. Nu cred că sunt doi pacienți la fel.  Eu și colegii doar încercăm să le fim prieteni și să fim disponibili.”, spune medicul Bogdan Chiorean.

Văzând că este nevoie acută de asistență paliativă și în rândul copiilor bolnavi, pr. dr. Bogdan Chiorean s-a implicat în ridicarea unui centru asemănător dedicat copiilor. Astfel, sprijinit de oameni de bine prin donații, se construiește Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sf. Hristofor”, cu o capacitate de 25 de locuri și dotarea necesară pentru ca suferința copiilor care vor fi primiți aici să fie mai ușor de suportat. Costurile pentru construcția centrului „Sf. Hristofor” se ridică la suma de trei milioane de euro, bani care vor proveni majoritatea din donațiile oamenilor ce doresc să sprijine proiectul pr. dr. Bogdan Chiorean.

Pentru a-l susține pe pr. dr. Bogdan Chiorean intrați pe site-ul http://omulanului.tvr.ro/ și votați-l ca favorit în cadrul Campaniei „Omul Anului”. Votul este posibil până în data de joi 30 mai 2024.

Tia SÎRCA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut