Preocupări gospodărești în comuna Vad

Ne găsim la mijlocul lunii februarie, când urmele iernii încă nu au trecut, dar edilii comunei Vad se gândesc deja la primăvară, și nu întâmplător.

După cum ne-a informat primarul David Prunean, sunt mai multe proiecte ce vizează sezonul cald. Domnia sa a început chiar cu reamenajarea bazei sportive VadArena, un stadion frumos și bine întreținut, ce găzduiește și întâlniri de fotbal din liga a III-a, adică divizia C. Harnicii gospodari din localitatea de pe Someș doresc să schimbe gazonul terenului, dar au în plan și extinderea vestiarelor și a anexelor. Se mai gândesc și la amenajarea unor camere pentru odihna jucătorilor și chiar a unei minicantine.  Preocupări gospodărești, care fac tot mai cunoscută comuna în lumea sportului, tot mai multe echipe din zona Dejului pregătindu-se acolo.

Tot în această vară, Primăria dorește să finalizeze noul teren sintetic din vecinătatea stadionului, lucrare începută acum doi ani, dar care mai necesită anumite finisări. Sunt investiții care creează condiții dintre cele mai bune practicării exercițiilor fizice și a diferitelor discipline sportive în rândul tineretului, în general al amatorilor de mișcare. Ocazie bună pentru elevii Școlii Gimnaziale din Vad pentru organizarea unor competiții sportive în condiții bune, așa cum dispun și colegii lor de la oraș.

Desigur, edilii din comună mai au și alte proiecte, unele demarate, altele în fază de rezolvare. La noul pod de peste Someș, care asigură circulația rutieră la ieșirea spre șoseaua națională Dej-Baia Mare, mai sunt de executat cam 3 la sută din lucrările planificate, după cum ne-a spus primarul David Prunean. O mare realizare edilitară, prin redarea în funcțiune a podului mașinile care vor să meargă spre Baia Mare nu mai sunt obligate să facă  ocolul prin municipiul Dej,  ci ies direct pe șoseaua națională DN 1C. Economie de combustibil (adică de bani), dar și de timp, un mare avantaj pentru posesorii de autoturisme din zona respectivă.

O dorință a administrației locale este introducerea gazului metan în toate satele componente ale comunei, o preocupare ce stă și în acest an în atenția Primăriei. La fel, se fac eforturi pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare la clădirea Școlii Gimnaziale din Vad, o investiție care se tărăgănează, dar nu din vina edililor.

Zilele trecute, pe dealurile ce înconjoară satele comunei Vad mai era zăpadă. An de an topirea bruscă a zăpezii  a dat multe bătăi de cap gospodarilor, dar de când Primăria a întărit malul păraielor și a construit mai multe poduri și podețe, localitățile au scăpat de inundații, măsurile fiind binevenite pentru siguranța circulației.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut