Preocuparea creştină pentru persoanele private de libertate

La sediul Asociaţiei Oastea Domnului din Gherla a avut loc, la sfîrşitul săptămînii trecute, un seminar cu tema „Alternative în munca cu deţinuţii”, urmat de bilanţul activităţii desfăşurate în 2012 de misionari, în penitenciarele ardelene (Aiud, Baia Mare, Bistriţa, Gherla, Tîrgu-Mureş şi Spitalul Penitenciar Dej). La activitate au participat, alături de membrii asociaţiei, preotul şi directorul Penitenciarului Gherla, în calitate de invitaţi.

„Alături de realizările din anul 2012, au fost trecute în revistă şi principalele obiective pentru anul 2013, fiind elaborată, prin dezbatere în plen, o strategie privind implicarea misionarilor în penitenciare pentru anul în curs. Ca o activitate distinctă, a fost prezentat proiectul «Preocuparea creştină pentru persoanele private de libertate», care are ca perioadă de implementare trei ani calendaristici, din ianuarie 2012 pînă în decembrie 2014, şi care are ca scop sprijinirea a 50 de deţinuţi/an, în vederea reintegrării lor sociale după executarea pedepsei. Acest deziderat urmează a fi atins prin modelarea morală şi comportamentală a 50 de persoane private de libertate, asistarea morală şi materială a 20 de familii ale deţinuţilor care vor finaliza pedeapsa în maximum trei ani, precum şi asistarea materială a 250 de deţinuţi cu o situaţie precară” – precizează purtătorul de cuvînt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.