Premierul Victor Ponta anunţă realocarea a 1,3 miliarde de lei

Premierul Victor Ponta a anunţat realocarea a 1,3 miliarde de lei pentru spitale şi o parte din pensii şi salarii, sectoare în care aceşti bani lipsesc, potrivit unei declaraţii recente a şefului Guvernului.

“Sigur că am găsit bani, pentru că avem venituri suplimentare şi pentru că realocăm din altă parte. Dar faptul că cei de la PDL şi-au bătut joc de România şi practic o închideau la 1 noiembrie, este încă un semn a ceea ce s-a întîmplat în aceşti ani şi nu mai trebuie să se întîmple în viitor. Rectificarea bugetară din vară a avut ca obiect acoperirea sumelor necesare pentru a da înapoi banii luaţi de Boc de la pensionari, iar acum am strîns, practic Ministerul Finanţelor, toate restanţele pe care în special Ministerul Sănătăţii (n.r. la avea) – dar vorbim de persoanele cu dizabilităţi, autorităţile locale care trebuie să plătească însoţitorii acestora, CNADR-ul, acolo unde PDL-ul şi-a tot dat contracte şi a uitat să le plătească. Asigurăm funcţionarea statului, dar în mod normal aceşti oameni care am văzut ieri că n-au ştiut decît să mă înjure şi mă insulte, dar nu a zis niciunul că nu e adevărat ce spun (…) aceşti oameni cînd tac din gură arată că măcar au învăţat ceva din lecţia pe care au transmis-o românilor”, a declarat preşedintele PSD înaintea şedinţei BPN al partidului.

Premierul Victor Ponta a declarat într-un interviu difuzat duminică de Pro Tv că principala prioritate a actualului guvern este să asigure funcţionarea spitalelor, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi plata pensiilor, în condiţiile în care bugetul pe 2012 nu prevede resurse pentru ultimele 45 de zile ale anului în curs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.