Premierul Ponta a anunţat că îşi depune mandatul

Victor PontaPremierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, la Palatul Victoria, că îşi depune mandatul de la conducerea Guvernului.

“Am obligaţia să constat supărarea legitimă care există în cazul societăţii şi dorinţa, din nou legitimă, de a avea responsabilităţi mai mari decît ale patronilor de la firma respectivă (clubul Colectiv – n.r.). Oamenii simt nevoia de mai mult şi ar fi mare greşeală din partea mea să ignor acest lucru. Nu vreau şi nu cred că este corect să las această responsabilitate nici pe seama celor care au fost în teren, nici pe seama primarilor, secretarilor de stat, miniştrilor. Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte importantă din societate îl aşteaptă şi, evident, începînd cu ziua de astăzi îmi depun mandatul de prim-ministru, implicit şi al Guvenului”, a declarat premierul.

Ponta şi-a exprimat speranţa ca gestul său de a-şi depune mandatul să satisfacă aşteptările celor care au protestat în aceste zile în stradă.

“Sper ca depunerea mandatului meu şi al Guvernului să satisfacă aşteptările celor care au protestat şi să revenim cît mai rapid la raţiune şi la soluţii raţionale pentru ceea ce e de făcut în România. Am obţinut, cu greu, în ultimii ani rezultate economice, sociale remarcabile şi, dacă avem o perioadă lungă de instabilitate, de tulburări sociale şi politice, putem să pierdem tot şi să ne întoarcem la momentul 2012”, a afirmat premierul.

El a adăugat că într-un climat de instabilitate este imposibil să promovezi proiecte pozitive. “Eu mă pricep doar la proiecte pozitive. Cei care cred că doar cu ură şi fiind contra pot să conducă o ţară, se va constata cum s-a constatat şi în 2012 că nu e aşa”, a spus premierul.

Ponta a susţinut că, de-a lungul anilor, ca politician a dovedit că rezistă la orice bătălie cu adversarii.

“Niciodată, însă, nu mă bat cu oamenii. Şi cred că ar fi o mare greşeală şi cred că am avea toţi de suferit”, a spus prim-ministrul demisionar.

El a adăugat că supărarea şi suferinţa oamenilor nu trebuie să degenereze “în jocuri politice, jocuri de putere, cu efecte negative imposibil de anticipat”.

“Şi cred că agresivitatea, intoleranţa şi violenţa, chiar verbală, reprezintă un cost pe care nu trebuie să ni-l asumăm dacă vrem să trăim într-o ţară care se îmbunătăţeşte în fiecare zi”, a punctat Ponta.

Premierul a mulţumit celor care au votat şi au susţinut guvernarea Ponta în aceşti ani. “Vreau să mulţumesc celor care au votat acest Guvern, liderilor coaliţiei de guvernare şi parlamentarilor care au fost alături de Guvern de fiecare dată cu loialitate. Şi sînt, de asemenea, convins că forţele politice şi parlamentarii care ne-au sprijinit au de ce să se mîndrească cu rezultatele economice şi sociale ale Guvernului”, a spus Ponta.

Potrivit acestuia, “aceia care speculează în sens politic suferinţa oamenilor, mai devreme sau mai tîrziu, vor plăti un preţ foarte scump”. “Şi îmi e teamă că o să am dreptate”, a completat Ponta.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.