Premierea cîştigătorilor concursului „Toleranţă şi convieţuire în spaţiul public”

Ceremonia de premiere a cîştigătorilor celei de-a 10-a ediţii a concursului naţional „Toleranţă şi convieţuire în spaţiul public” va avea loc sîmbătă, 15 noiembrie, de la ora 10:30, la sediul Centrului Raţiu pentru Democraţie din Turda. Premiile acordate de organizatori în acest an sînt în valoare de 6.000 de lei, iar banii vor fi folosiţi de echipele cîştigătoare pentru a-şi pune în practică proiectele.

Potrivit coordonatorului de proiect, Florin Stan, la concursul din acest an au participat cu proiecte 46 de echipe din 16 judeţe ale ţării. Dintre proiectele echipelor participante vor fi premiate patru, şi anume: „Poveşti sub umbrelă” Centrul-Ratiu-pentru-Democratie– un proiect al unui echipaj de elevi de la Colegiul Pedagogic „Gh. Şincai” Zalău, care îşi propun să contribuie la realizarea unei biblioteci publice într-un sat din Sălaj unde copiii nu au acces la cărţi; „A.C.U.M.” – un proiect al unor elevi de la Colegiul Naţional ”Sfîntul Sava” Bucureşti, care presupune derularea unei serii de jocuri educative pentru copii proveniţi din familii dezavantajate; „Sub aripa adolescenţei” – proiect realizat de o echipă de la Colegiul Naţional „B. P. Haşdeu” Buzău, ce are ca temă problema mamelor minore şi nevoia educaţiei sexuale în rîndul adolescenţilor; „O inimă mare de aceeaşi culoare” – un proiect al elevilor Liceului Tehnologic „Vasile Sav” Roman, prin care aceştia doresc să contribuie la integrarea copiiilor romi dintr-un cartier al Romanului.

„Toleranţă şi convieţuire în spaţiul public” este un concurs anual organizat de Centrul Raţiu pentru Democraţie, Colegiul ”Emil Negruţiu” Turda şi British Council România, cu scopul dezvoltării spiritului civic în rîndul liceenilor prin încurajarea acestora în a se implica în comunităţile din care fac parte şi a propune soluţii pentru problemele pe care le identifică. Concursul este cofinanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.