Premieră: Micul Prinţ „aterizează” pe scena Teatrului de Păpuşi „Puck”

Micul Prinţ, îndrăgitul personaj din povestea omonimă scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, vine pe scena Teatrului de Păpuşi „Puck” în spectacolul „Poveste despre Micul Prinţ”, regizat de Mihai Lungeanu. Premiera va avea loc joi, 16 februarie, de la ora 18.

Spectacolul îi are în distribuţie pe Andra Ştefan, Iulia Dinescu, Ştefan Craiu, Frunzina Anghel, Ramona Atănăsoaie, Adina Ungur, Ionuţ Constantinescu, Robert Gutunoiu şi Angelica Pamfilie. Actorul Marcel Iureş interpretează vocea Aviatorului. „Povestea despre Micul Prinţ nu poate lipsi din educaţia copiilor noştri. Ei sunt nu asaltaţi, ci de-a dreptul victime ale lipsei noastre de fantezie, care confundă distracţia cu educaţia, timpul pierdut în faţa jocurilor amuzante/palpitante/terifiante cu timpul câştigat prin desluşirea tainelor naturii, prin înţelegerea sentimentelor umane, prin descoperirea viselor, prin cunoaşterea propriei personalităţi”, afirmă regizorul.

Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.

Mihai Lungeanu este cunoscut mai ales pentru activitatea sa impresionantă în cadrul Radiodifuziunii Române, unde a montat numeroase spectacole de teatru radiofonic, dar şi pentru spectacolele montate de-a lungul anilor în instituţii cum ar fi Teatrul de Stat din Valea Jiului – Petroşani, Teatrul de Stat din Reşiţa, Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Mic din Bucureşti, Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov. De asemenea, Lungeanu a avut colaborări cu teatre prestigioase, precum Teatrul „Ţăndărică” sau Teatrul „Constantin Nottara”. A condus Teatrul „Eugen Ionescu” din Slatina, oraş în care participă în calitate de co-organizator şi regizor artistic la Zilele „Eugen Ionescu” (ZEI). Din 1994, Mihai Lungeanu este regizor artistic al Radiodifuziunii Române, având în palmares numeroase spectacole în cadrul Teatrului Naţional Radiofonic şi patru premii UNITER. A făcut parte din jurii internaţionale la Festivalurile de teatru radiofonic de la Bled (Slovenia), Anvers (Belgia), Hvar (Croaţia), Prix Europa (Berlin) şi Prix Italia (Veneţia). A iniţiat, între altele, proiectul „Teatru Portabil”, dedicat tinerilor actori freelanceri. Nu în ultimul rând, regizorul Lungeanu este profesor asociat al U.A.T. din Târgu Mureş, unde susţine un curs de teatru radiofonic şi media vizuală.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.