Prejudiciu de peste 68 de milioane de lei la Ministerul Sănătăţii, potrivit Corpului de Control al premierului

Ministerul Sănătăţii a fost prejudiciat cu peste 68,7 milioane lei, sumă ce reprezintă contribuţii neîncasate în trimestrul IV 2009 – trimestrul III 2011, din cauza modului defectuos în care reprezentanţii MS şi-au îndeplinit obligaţiile, potrivit unui raport realizat de Corpul de Control al primului-ministru, obţinut vineri de AGERPRES.

Milioane-de-lei“Fapta reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii de a îndeplini în mod defectuos obligaţiile legale referitoare la urmărirea încasării contribuţiei trimestriale, cu consecinţa neîncasării la bugetul statului prin bugetul Ministerului Sănătăţii a sumei de 68.744.733,74 de lei, reprezentînd contribuţii aferente perioadei trimestriale IV 2009 – trimestrul III 2011, datorate de un număr de 23 de plătitori, selectaţi prin sondaj în raport cu sumele notificate, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de articolul 248 raportat la articolul 248 din Codul penal”, se arată în document.

În legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de către Direcţia Juridică şi Contencios a Ministerului Sănătăţii, potrivit raportului, aceasta nu a pus în executare hotărîri ale instanţelor de judecată – titluri executorii, iar prin neaducerea la îndeplinire de bunăvoie de către instituţie a obligaţiilor stabilite prin aceste hotărîri, ministerul a înregistrat, în 2009-2012, un prejudiciu de cel puţin 74.639,96 de lei.

Suma reprezintă cheltuieli de executare silită, precum şi diferenţa dintre debitele actualizate şi debitele principale prevăzute în titlurile executorii, se arată în document.

Potrivit raportului, “răspunzători pentru neefectuarea demersurilor legale pentru executarea de bunăvoie a obligaţiilor stabilite prin hotărîri judecătoreşti titluri executorii sunt directorii Constantinescu Minola, Grozavu Mirela Nicoleta şi Angheloiu Gabriela, care au ocupat această funcţie în perioada 2009-2012”.

La momentul efectuării controlului, Direcţia Juridică şi Contencios a prezentat situaţia obligaţiilor de plată ale Ministerului Sănătăţii, stabilite prin titluri executorii, pentru care creditorii nu au făcut “solicitări exprese pentru verificarea dreptului cîştigat în instanţă”, situaţie din care rezultă existenţa unui număr de 24 de hotărîri judecătoreşti titluri executorii care stabilesc în sarcina Ministerului Sănătăţii obligaţii de plată, ce nu au fost puse în executare voluntar de minister pînă la data controlului.

“Prin urmare, există riscul ca în continuare creditorii să demareze procedura executării silite împotriva ministerului, fapt ce va antrena plata unor cheltuieli suplimentare”, se arată în document.

În privinţa gestionării activităţii de realizare a veniturilor reprezentînd contribuţiile trimestriale (taxa clawback), aferente perioadei trimestrul IV 2009 – trimestrul III 2012, în raport se afirmă că ordinul comun al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS a fost emis cu o întîrziere de aproximativ opt luni faţă de termenul legal, avînd drept consecinţă necalcularea şi neîncasarea în termen legal a contribuţiei trimestriale (taxa clawback) aferente perioadei trimestrul IV 2009 – trimestrul I 2010.

În plus, ordinul menţionat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, deoarece ministrul de resort şi preşedintele CNAS nu au prevăzut obligaţia depunerii de către plătitori a declaraţiilor aferente trimestrului IV 2009, deşi contribuţia trimestrială era datorată începînd cu data intrării în vigoare a OUG 204/2009, respectiv începînd cu trimestrul IV 2009.

“La nivelul MS nu a fost constituită o structură de specialitate care să aibă ca atribuţie de serviciu gestionarea taxei clawback, în condiţiile în care MS avea ca atribuţie “verificarea şi urmărirea încasărilor”, rezultate din contribuţiile trimestriale datorate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau de împuterniciţii acestora, fiind astfel încălcate dispoziţiile legale”, se arată în raport.

O altă încălcare vizează sumele notificate de CNAS şi transmise MS privind taxa clawback. Acestea nu au fost înregistrate în contabilitatea ministerului, în contul debitori “461” şi, prin urmare, nu se regăsesc nici în contul de execuţie a bugetului Ministerului Sănătăţii – venituri pentru perioada 2010 – septembrie 2012, contrar dispoziţiilor legale.

Ca urmare, Ministerul nu a putut urmări şi încasa în termene legale şi în cuantumul fixat de CNAS contribuţiile datorate de plătitori. Astfel MS nu a realizat venituri proprii ce puteau fi folosite pentru investiţii şi finanţări în sistemul sanitar public, privînd sistemul de sănătate de o importantă resursă bugetară

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.