Pregătiri pentru etapa a doua de vaccinare împotriva COVID-19, la Cluj

Autoritățile clujene se pregătesc pentru cea de a doua etapă de vaccinare anti-COVID-19, care urmează să înceapă în 15 ianuarie  Această etapă cuprinde două faze de imunizare, cea a persoanelor din centrele rezidențiale, a celor cu vârsta de peste 65 de ani și a celor cu boli cronice. Ulterior, se va trece la vaccinarea persoanelor care lucrează în unități cu importanță socio-economică. De asemenea, până în 8 februarie ar urma să se imunizeze și personalul din învățământ.

 

În centrele de vaccinare sunt 46 echipe, iar două echipaje sunt mobile. Echipamentele STS sunt predate, funcționale, iar instruirea a fost efectuată. În județul Cluj, sunt 49 de centre rezidențiale.

 

„În cea de a doua etapă de vaccinare intră persoanele din centrele rezidențiale, cu personalul lor, persoanele cu varsta de peste 65 de ani și cei cu boli cronice.În etapa B a celei de a doua etape intră persoanele din unități cu importanță socio-economică – alimentare cu apă, alimentare cu pâine, cu curent electric, siguranță națională, Prefectură, primării

În județul Cluj sunt 49 de centre rezidențiale și 30 de centre de vaccinare, care momentan sunt în organizare”, a declarat Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj.

 

Centrele de vaccinare din județul Cluj

 

În județul Cluj sunt 30 de centre de vaccinare, în Cluj-Napoca și alte localități, iar numărul lor ar putea crește, în funcție de necesități. și anume: Spitalul Clujana, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Recuperare, Institutul Inimii, Spitalul de Pediatrie, Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie, Institutul Oncologic, Spitalul CFR, Spitalul Militar, spitalele din Huedin (un centru), Turda ( 3 centre), Dej (2 centre), Câmpia Turzii (un centru) și Gherla (un centru), dar și spitalele private Monza –Ares, Regina Maria și centrul Medlife.De asemenea, câte un centru va funcționa și  la Apahida, Baciu,  Mociu, Chinteni, Florești, Călățele, Gilău, Aghireșu și Băișoara.

 

Cum se vor fac programările

 

Platforma de programare pentru etapa a doua de vaccinare va fi operaţională începând din 15 ianuarie, ora 15.

Programarea se poate face individual, prin medicul de familie, prin serviciile de call center.

„Şi aici, ca noutate, vom avea un număr unic, la nivel naţional – 021 414 44 25. Sunând la acest număr, apelurile vor fi preluate în cele de 42 de call center-uri distribuite la nivelul fiecărui judeţ. O altă modalitate de programare se poate face prin direcţia de asistenţă socială din primării sau prin intermediul aparţinătorilor, care pot să-şi facă cont şi să înscrie până la maximum 10 persoane din aceeaşi familie”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea.

Pentru persoanele care sunt în evidenţă cu boli cronice sub vârsta de 65 de aniprogramarea se face „în mod corect prin medicul de familie”. „Dacă persoana respectivă nu are acces la un medic de familie sau nu are medic de familie, se poate face programare prin serviciul de call center, individual, pe pagina web, prin direcţia de asistenţă socială sau prin intermediul aparţinătorilor”, a adăugat Gheorghiţă.
Pentru persoanele care deservesc activităţi esenţiale, programarea se poate face prin angajator şi, de asemenea, atunci când angajatorul înscrie persoanele pe care le are angajate sau în contract de prestări pentru acele activităţi esenţiale, beneficiarul poate să-şi stabilească, după ce este validat de angajator, ziua şi centrul unde vrea sa meargă să se vaccineze.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut