Prefectul Gheorghe Vuşcan vorbeşte de o mafie a pădurilor în judeţ

Prefectura Cluj şi Direcţia Silvică Cluj au prezentat, miercuri, o situaţie a tăierilor ilegale de păduri în judeţ, unde ar fi vorba de o adevărată mafie a lemnului.

Prefectul Gheorghe Vuşcan a vorbit în special de zona Mărişel, dar şi de alte zone de munte unde “se manifestă mafia lemnului”. “E o structură mafiotă care funcţiona acolo şi care sperăm că s-a oprit, care nu permitea derularea unui proces de control a autorităţii statului. Autoritatea statului era intimidată să-şi desfăşoare activităţile de control în proprietatea statului şi de aceea este o dorinţă imperativă a noastră de a reaşeza legea şi în aceste zone. Poliţiştii, în anumite zone, au fost complici cu aceşti hoţi de masă lemnoasă”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Vuşcan.

El a spus că judeţul Cluj s-ar plasa în topul tăierilor ilegale de arbori. “Ştiţi bine cîte probleme există sau au existat în această direcţie, prin exploatările şi tăierile nelegale care s-au întîmplat în zona noastră şi, spre ruşinea noastră, la nivel naţional, într-un clasament neoficial, judeţul Cluj se găsea pe un “meritoriu” loc 3. Este inadmisibil ca acea hoţie şi acele defrişări masive din zona Suceava, Neamţ să se transfere cu atîta rapiditate în ultimii ani şi spre zona noastră forestieră”, a adăugat Gheorghe Vuşcan.

Directorul Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, a prezentat o situaţie a tăierilor ilegale descoperite doar în ultimele patru luni de lucrătorii instituţiei pe care o conduce. Potrivit acestuia, Direcţia Silvică Cluj a constatat, printre altele, că au fost tăiaţi ilegal 3.810 mc de lemn, în valoare de 765.174 lei. “Cam în toate zonele de munte au fost probleme mari, multe suprafeţe de pădure chiar au dispărut, nu numai cele administrate de noi, ci şi din alte părţi, sunt zone pe care nu le mai recunoşti după cîţiva ani, nu mai ştii locul în care te afli”, a declarat Traian Mariş.

La rîndul său, subprefectul Mihnea Iuoraş a prezentat o situaţie deţinută de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vînătoare Cluj, pentru neregulile descoperite pe parcursul unui an, nereguli concretizate, printre altele, în 15.000 mc de lemn descoperiţi că au fost tăiaţi ilegal şi o pagubă estimată la un milion de euro.

Judeţul Cluj are circa 180.000 de hectare de fond forestier, din care 124.000 de hectare sunt în paza statului, prin Direcţia Silvică, iar restul sunt păzite de ocoale silvice private

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.