Preasfințitul Claudiu: „Să trăim ca și fiii și fiicele lui Dumnezeu!”

În prima duminică a lunii iulie 2022, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla s-a aflat în Parohia Greco-Catolică Ocna-Dej, unde a celebrat Sfânta Liturghie în biserica parohială, nu înainte de a se ruga și a binecuvânta cu apă sfințită picturile ce împodobesc interiorul bisericii. Ierarhul greco-catolic a pășit astfel pe urmele marelui Arhiereu Iuliu Hossu, cel care în 26 octombrie 1938 a sfințit biserica „Sfântul Gheorghe”, confiscată mai apoi sub regimul comunist și retrocedată comunității greco-catolice în 1999.

La eveniment au luat parte în jur de 15 preoți, majoritatea din Protopopiatul Dej, precum și doi preoți oaspeți din Biserica Ortodoxă. Au fost prezenți și membri ai comunității reformate, primarul municipiului Dej, Costan Morar și autorități locale, între toți existând aici o relație bună, de colaborare. Cu contribuția multor credincioși și binefăcători, între care unii au donat „banul văduvei”, sfântul locaș a fost transformat într-un sanctuar al frumuseții, picturile și icoanele din această biserică devenind adevărată poartă deschisă spre momente semnificative din Sfintele Evanghelii.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu și-a exprimat bucuria de a fi împreună, și aici, la Ocna-Dej, cu preoții și credincioșii, „fiindcă împreună ne aducem aminte de lucrurile esențiale din viața noastră, ne aducem aminte în primul rând că suntem o familie”. A îndemnat la unitate, la a conștientiza că, faptul de a fi împreună, ajută, conferă fiecărui membru al comunității Bisericii stabilitate, capacitatea de a răspunde provocărilor diverselor crize ce s-au succedat în ultimii ani, precum pandemia și războiul de „la câțiva kilometri de granița noastră”. A arătat că acesta este și mesajul evangheliei care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii, care „ne vorbește despre problemele din această lume, despre nevoile și grijile noastre, dar ne invită să le privim din perspectiva unei familii și, în primul rând, ne aduce aminte că avem un Tată în Cer, suntem fiii și fiicele Lui. Isus ne spune: «Tatăl vostru știe de ce aveți nevoie!»”

A continuat: „Când rostim rugăciunea «Tatăl nostru», ne aducem aminte că suntem frați și surori, nu concurenți”. De aceea, „cu toții trebuie să lucrăm pentru a deveni ceea ce ne cere Cristos: să fim una, o familie a lui Dumnezeu. Invitația Evangheliei este de a nu ne preocupa, de a nu ne îngrijora, fiindcă relația noastră cu Dumnezeu nu este cu un Dumnezeu îndepărtat, ci e relația cu Tatăl”. A mai spus: „Evanghelia de astăzi ne invită să ne aducem aminte că, așa cum părinții noștri ne-au dat hrană și ne-au îmbrăcat, așa face și Tatăl nostru Ceresc, și Maica Sfântă, cu noi: le cerem și ne ajută, dar trebuie să cerem cu încredere, așa cum cer copiii”. A îndemnat la încredere în „iubirea lui Dumnezeu pentru noi”.

„Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât a murit pentru noi atunci când eram dușmanii Lui, eram păcătoși, ne aflam departe de El. Faptul că El a murit pentru noi atunci și că își dă viața din iubire pentru noi, nu ne convinge și tot nu credem iubirii Lui. Aici este provocarea noastră: să credem că Dumnezeu ne iubește; să credem că Dumnezeu este prezent aici și acum. Același Cristos pe care îl găsim în Evanghelii este astăzi aici și ne caută, ne invită să credem iubirii lui Dumnezeu.”

Amintind ocazia sfințirii, la începutul celebrării, a icoanelor, Ierarhul a explicat: „Icoanele din biserică ne invită să ne aducem aminte de icoanele din sufletul nostru. Fiindcă atunci când intrăm într-o biserică, este ca și cum am intra în noi înșine, în Templul din sufletul nostru. De aceea o biserică trebuie să fie frumos împodobită, curată, cu prezența familiei lui Dumnezeu, de aceea se cântă frumos, avem tămâia care se înalță la Cer precum rugăciunea noastră… fiindcă, atunci când ajungem în biserică regăsim sufletul nostru. Și dacă avem grijă de biserică, cu cât mai mult trebuie să avem grijă de sufletele noastre. Și dacă sfințim icoanele dintr-o biserică, cum să nu sfințim icoanele din sufletul nostru?”

„Atunci când intrăm într-o biserică, suntem chemați să lăsăm grijile noastre la ușa bisericii și, intrând, să ne aducem aminte că aceasta este lumea reală, nu cea de afară. Cea pe care o vedem afară este trecătoare și va veni un moment când va trebui să o părăsim. Dar noi știm că există o poartă dinspre lumea de afară spre adevărata lume, dinspre viața de afară spre adevărata viață. De aceea, știm că lumea nu are putere asupra noastră și nici moartea nu are putere asupra noastră, Dumnezeu ne-a eliberat din puterea morții prin Fiul Său Isus Cristos”.

A reamintit că alegerea fiecăruia este între Dumnezeu Tatăl și Mamona, „iar Mamona se referă la bogățiile acestei lumi, dar, etimologic înseamnă «lucrul în care eu mă încred, în care îmi pun speranța». Și vedem cât de mare este miza acestei alegeri, fiindcă, de cele mai multe ori, riscăm să ne punem speranța în lumea în care trăim, în banii noștri, în bogățiile noastre, în puterile, calitățile noastre, în relațiile pe care le avem în această lume”. De aceea, „Isus ne invită ca, venind în sfânta biserică, să lepădăm lucrurile din această lume. Nu pentru că sunt toate rele, dar să le lepădăm atunci când ele ne împiedică să mergem înspre Cristos”.

A oferit apoi exemplul tânărului bogat din Scriptură, cel care „a ținut toate poruncile”, dar „Mântuitorul îi spune: «Încă un lucru îți lipsește: vinde tot ce ai, dă săracilor și vino de-mi urmează»”. A atras atenția că „aici vedem puterea Mamonei: tânărul care caută viața veșnică, o are în fața lui – Isus, adevărata Viață – și totuși este legat de Mamona, de bogăție, și «s-a întors întristat». Bucuria este întotdeauna semnul prezenței lui Dumnezeu, tristețea este semnul păcatului, a îndepărtării de Dumnezeu”.

A explicat că fragmentul evanghelic amintit se referă „la calitatea vieții noastre, la felul în care ne raportăm la Dumnezeu în această lume: au fost sfinți săraci, au fost și sfinți din familii bogate, care au rămas sfinți fiindcă au folosit banul pentru Împărăția Cerurilor. De aceea, Evanghelia nu ne spune cât putem să avem, ci ne spune: oricât avem, să fim liberi”, pentru a trăi în Împărăția Cerurilor încă din această viață. A îndemnat la eliberarea de puterea Mamonei, ori de câte ori este nevoie, prin „tăierea legăturilor pe care le pune asupra noastră, prin Spovadă, prin redobândirea hainei albe primite la Botez”, pentru că „noi avem o haină, avem și hrană, avem Pâinea Cerească!”

„Așadar”, a îndemnat Preasfinția Sa Claudiu, „să trăim în această lume știind că nu aparținem acestei lumi, să ne aducem aminte că suntem o familie și din ce avem, din bucata noastră de pâine, să știm să dăm și celui căruia îi lipsește. Dacă avem două haine să știm să îmbrăcăm pe cel dezbrăcat. Am primit de la Dumnezeu, să știm să dăm – e atât de simplu! Suntem aici, acum, o mare familie, familia lui Dumnezeu. Să trăim ca și creștini, să trăim ca fiii și fiicele lui Dumnezeu”, a îndemnat Episcopul de Cluj-Gherla.

V.S.