Prea mulţi speciali, prea puţini normali

Ilie Călian

Trebuie să recunosc că sînt “depăşit” (cum îmi spunea un fost coleg) din cauza vîrstei, adică nu pot ţine pasul cu ticăloşia şi pofta de parvenire şi îmbogăţire fără muncă pe care o demonstrează “tînăra generaţie” – adică acea categorie de populaţie care nu a avut vîrsta necesară pentru a fi putut fi îndoctrinată direct de către regimul comunist, ci doar de către bunicii şi părinţii lor. Aceştia sînt noii parveniţi, aceştia compun “noua” clasă politică. Iată, dacă îi caut la vîrstă pe componenţii Parlamentului, voi afla că, în marea lor majoritate, sînt de vîrstă medie – aşadar, nu apucaseră la funcţii şi demnităţi în aparatul fostului PCR. Nici în Miliţie, nici în Securitate. Atunci, dacă nu au lucrat în incriminatele instituţii comuniste, de unde le va fi venit pofta aceasta de a parveni cu orice preţ, de a fura, a mitui, a ciubucări, a înşela, a delapida etc.?! Simplu: de la bravii lor bu-nici şi părinţi, “ţărănimea muncitoare şi clasa muncitoare” – adică, majoritatea populaţiei României, care, la rîndul ei, avea “în sînge” acest model de “realizare în viaţă”. Să nu ne ascundem după deget! Dacă citim presa interbelică despre alegeri, despre ceea ce numim nepotism etc., vom constata că bravii democraţi de azi au avut de unde învăţa – nici nu este nevoie să mergem pînă la epoca lui Caragiale.

Dacă e aşa – adică, dacă actualii politicieni şi funcţionari nu au picat din ceruri, ci sînt nepoţii şi fiii bravului popor român -, de ce trebuie să ne mirăm de ce se întîmplă?! În ultimă instanţă, toţi aceştia au fost aleşi / numiţi prin voia electoratului român, adică a bu-nicilor, părinţilor, fraţilor, cumnaţilor ş.a.m.d. Că nu se regăseşte în fiecare casă o legitimaţie de ales al neamului – asta e altă poveste. Băsescu a reuşit să dea satisfacţie multora, prin sistemul votului uni-nominal, care ne-a adus la un Parlament cu o cifră fantasmagorică. Mai clar: pe de o parte, Băsescu facea referendum pentru un Parlament stabilit de el la 300 de persoane (fără să ia în considerare o normă de reprezentare, care se poate schimba în funcţie de evoluţia demografică), iar pe de alta, impunea (beneficiind de incultura politică a majorităţii populaţiei) acel sistem de vot care ne-a adus la acest număr imens de paraziţi parlamentari. Acum, aflăm că marele – ca număr – Parlament- a aranjat ca membrii săi să aibă pensii speciale. Mai mult, pentru ca să fie “bine”, de pensii speciale ar trebui să beneficieze preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, primarii şi viceprimarii (poate şi alţii). Aşa s-ar putea întîmpla ca un individ care a avut norocul să fie şi primar, din 1990, şi parlamentar, să ajungă la o pensie absolut aiuritoare, pe care nu şi-o visează nici măcar marii ticăloşi din justiţie, care au ştiut cum să supravieţuiască şi să ajungă la utili-zarea feluritelor sporuri din ultima zi de muncă, pe baza căreia să li se calculeze pensia. (“Jmecheria” pensiilor şi feluritelor privilegii din Justiţie explică faptul că este atît de uşor să-i manevrezi pe păzitorii legii.)

În tot acest circ murdar, cei mai murdari sînt reprezentanţii “noului” PNL: aceştia au fost coiniţiatori ai acestor legi, dar acum se gîndesc să facă “fiţe”, să se adreseze preşedintelui sau Curţii Constituţionale – cu convingerea că legea nu se va schimba!…

Să fiu limpede: s-ar putea accepta ideea că salariile / indemnizaţiile pentru parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene (dar de ce nu şi municipale, orăşeneşti şi comunale?! – nu?!) să fie prea mici. Poate?! Dacă e aşa, e simplu: să li se mărească, iar oamenii să dea la pensie mai mult, adică să se respecte principiul contributivităţii. De ce trebuie să existe pensii speciale?! Mie mi s-ar părea normal ca, în cazul angajaţilor la stat, dimpotrivă – să li se condiţioneze pen-sia de realizarea efectivă a obligaţiilor de serviciu. Acelaşi lucru s-ar putea aplica şi “aleşilor neamului”. Palavrele despre salarii, indemnizaţii, contribuţii etc. etc. nu fac altceva decît să ascundă un adevăr: românii s-au obişnuit, încă din secolul XIX, cu sinecure la stat, cu bani pe care-i primeşti fără nicio trudă, fără nicio răspundere, fără nici un risc. Circul ăsta trebuie să se termine. Dar se va termina abia atun-ci cînd va exista o “masă critică”, o majoritate statornică, de români care-şi cîştigă munca cinstit, fără evaziune fiscală, fără mica ciupeală, fără mită, fără “pile şi relaţii”, fără nepotisme…