Potopul de imigranţi români şi bulgari – “puţin probabil”

The Independent

Temerile că o avalanşă de români şi bulgari va exercita o presiune majoră asupra serviciilor publice, după ce restricţiile privind dreptul lor de şedere în Marea Britanie vor fi ridicate, sînt respinse de un raport comandat de Foreign Office.

De asemenea, au fost reduse previziunile că un număr mare de români şi bulgari va opta pentru o nouă viaţă în Marea Britanie, subliniindu-se că mai degrabă aceştia se vor îndrepta spre Spania, Italia sau Germania, adaugă publicaţia amintită.

Analiza, realizată de Institutul Naţional de Cercetare Economică şi Socială (NIESR), pune la îndoială avertismentele lansate de Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP) şi unii parlamentari conservatori că sute şi mii de cetăţeni ai Bulgariei şi României vor porni cît de curînd la drum spre Marea Britanie.

Studiul a fost publicat după ce premierul David Cameron a anunţat o serie de modificări pentru a-i împiedica pe imigranţi – inclusiv pe cei nou veniţi din România şi Bulgaria – să abuzeze de asistenţa medicală gratuită ori să primească peste rînd locuinţe sociale.

Cu toate acestea, NIESR a ajuns la concluzia că migraţia din cele două ţări este “puţin probabil să aibă un impact semnificativ”. În analiza citată se menţionează că “imigranţii economici, în special, sînt în general tineri şi sănătoşi, astfel că nu vor avea de ce să apeleze în număr mare la serviciile medicale”.

În raport, se mai subliniază că numeroase studii au arătat că persoane din ţări est-europene, cum ar fi Polonia, “au pretins mai puţine beneficii decît alte grupuri de imigranţi”.

Documentul aminteşte, totuşi, că familiile noilor imigranţi vor putea exercita o anumită presiune asupra locurilor în şcolile primare. Se subliniază în acelaşi timp că numeroase dovezi sugerează că prezenţa copiilor de imigranţi nu a afectat performanţele şcolilor britanice.

“O părere larg răspîndită în rîndul opiniei publice stăruie asupra faptului că imigranţii reprezintă o sarcină disproporţionată pentru piaţa locuinţelor sociale, deşi nicio dovadă pînă în prezent nu susţine această afirmaţie”, se mai arată în raport.

“Dovezile disponibile sugerează că Marea Britanie nu este o destinaţie preferată pentru bulgarii şi românii care consideră emigrarea ca o viitoare opţiune”, se mai arată în analiză.

UKIP a avertizat că între 350.000 şi 400.000 de români şi bulgari vor sosi în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014, iar un parlamentar conservator s-a referit la 270.000 de nou veniţi. Luna trecută, un document dat publicităţii de Ministerul pentru Comunităţi şi Administraţie Locală indică faptul că oficialii se aşteaptă la un număr de 12.769 de imigranţi din cele două ţări, dintre care 8.156 români şi 4.613 bulgari. Potrivit datelor oficiale publicate de guvernul de la Londra, în prezent se află în Marea Britanie 26.000 de bulgari şi 80.000 de români. Cei mai mulţi sînt slab calificaţi, angajaţi în construcţii, alimentaţie, catering ori ca îngrijitori sau pentru servicii de curăţenie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.