Poştaşii şi-au încetat protestul

În urma protocolului semnat între sindicatul din Poşta Română cu conducerea companiei, în care se prevede întrunirea unor noi comisii de normare, poştaşii şi-au încetat acţiunile de protest.

Conducerea Poştei Române a semnat un protocol cu sindicatul din companie, în care se prevede ca, în data de 21 mai, să se întrunească din nou comisia de normare, care va fi formată din reprezentanţi ai conducerii companiei şi ai sindicatului. Reamintim că protestul lucrătorilor din Poştă a fost declanşat de intenţia conducerii Poştei Române de a diminua normele de lucru, ceea ce ar fi condus şi la diminuarea salariilor angajaţilor.

Normarea se va relua cu datele reale din teren, înregistrate în lunile septembrie şi octombrie din 2012, şi nu cu datele stabilite în birourile din Bucureşti. Apoi, se va vedea dacă există personal excedentar, şi dacă va exista acesta va fi disponibilizat în condiţiile contractului colectiv de muncă, cu acordarea salariilor compensatorii aferente perioadei de activitate” spune Carol Şinca, liderul clujean al sindicatului din Poştă. Contractul colectiv prevede ca, în cazul disponibilizării, angajatul să beneficieze de salarii compensatorii în funcţie de perioada de muncă efectuată în companie, respectiv 10 salarii pentru o perioadă de peste 10 ani, 15 salarii pentru peste 15 ani lucraţi, maxim – 30 de salarii compensatorii – urmînd să primească angajaţii cu peste 30 de ani de activitate. Conform estimărilor făcute în baza normativului de activitate din 2011, datorită scăderii volumului de prestaţii poştale Poşta ar putea să disponibilizeze în acest an 4.000 de salariaţi, din totalul de 32.000. “Cert este că nici un salariat nu va semna un act adiţional la contractul de muncă în care să îi fie redusă norma de activitate” a adăugat Şinca.

Declaraţia premierului Victor Ponta, conform căreia lucrătorii de la Poştă s-ar “răzbuna” pe pensionari, a fost catalogată drept “nesimţită” de liderul sindical clujean, care a mai afirmat că “premierul nu poate decide în numele pensionarilor cum să primească aceştia pensia, de la poştaşi sau de la bancă” şi că nu crede că “în vîrful muntelui se va ridica pensia prin card”.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.