Portalul ‘fiipregătit.ro’ trebuie afişat pe site-urile tuturor instituţiilor

Autorităţile publice şi instituţiile centrale şi locale au obligaţia de a prelua pe paginile de internet proprii, la loc vizibil, o legătură electronică – link către platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă ‘fiipregătit.ro’, conform unei hotărâri pentru completarea HG nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, adoptată, miercuri, de Executiv.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în vederea creşterii gradului de informare şi pregătire a populaţiei, se prevede obligaţia ca autorităţile responsabile, precum şi orice alte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale să publice, pe paginile de internet proprii, la loc vizibil, o legătură electronică – link către platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă ‘fiipregătit.ro’.

„Platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă – fiipregătit.ro a fost lansată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi a devenit sursa oficială de informare pentru a ajuta cetăţenii să înţeleagă mai bine riscurile şi pentru a-i informa asupra măsurilor de prevenire şi comportamentului pe care să-l aibă în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru. Decizia de obligativitate a publicării link-ului către platforma fiipregătit.ro vine ca urmare a intensificării situaţiilor de urgenţă, atât pe plan internaţional cât şi pe plan local, în scopul creşterii gradului de informare şi pregătire a populaţiei, respectiv al facilitării accesului cetăţenilor la surse oficiale de informare cu privire la măsurile de prevenire şi comportamentul pe care să-l aibă în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru”, se arată în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut