POPAS ÎN TRECUTUL MEDICINEI

afisAstăzi, 14 noiembrie 2013, ora 12, la Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 12-14), are loc vernisajul expoziţiei sub genericul „Lucrări de medicină din secolele XVI-XVIII, din colecţiile Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca”. Este o premieră absolută în peisajul cultural al oraşului nostru, care nu a cunoscut niciodată o asemenea desfăşurare imagistică, evocatoare a avatarurilor prin care a trecut arta sănătăţii umane în decursul veacurilor. Nici o altă bibliotecă din România nu deţine cărţi de istoria medicinei comparabile ca vechime şi valoare cu cele din patrimoniul bibliotecii academice clujene. Alături de ediţiile autorilor antici, între care primează, desigur, Hipocrate şi Galenus, uimesc privitorul scrierile de gen din timpul Renaşterii (Andreas Vesalius, Paracelsus ş.a.), ale umaniştilor secolului al XVII-lea (Lorenzo Bellini, Herman Boerhaave) sau ale iluminiştilor speculativi, de unde nu putea lipsi fabulosul Antonius Mesmer, iniţiatorul medicinei alternative pe baza magnetismului animal. Organizatorii expoziţiei sînt bibliologii Adrian Sucilea, dr. Eugenia Bârlea şi dr. Vasilica Eugenia Cristea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.