Pompierii, la datorie și de 1 Mai

Aproape 5.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină, zilnic, la nivel național, la acest sfârșit de săptămână, pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

În acest sens, pompierii pot interveni cu peste 3.700 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 133 de mașini de descarcerare, precum și peste 490 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, precum și ambulanțe pentru transport neonatologic.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe linie preventivă, în această perioadă, pompierii au derulat controale la unități turistice sau obiective care desfășoară activități economice în zonele turistice, principalele aspecte urmărite fiind dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice.

Dat fiind că de 1 Mai majoritatea cetățenilor aleg să își petreacă timpul în aer liber, la un grătar, cu familia ori prietenii, IGSU reamintește că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.

„Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în gospodărie se face numai în locuri special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți. Astfel, în locul în care se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu sau o găleată cu apă. Totodată, înainte de plecare, focul trebuie stins. De asemenea, copiii trebuie supravegheați în permanență pentru a preveni jocul acestora cu focul” – atenționează IGSU.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut