VIDEO I Pompierii intervin la un incendiu de pădure de lângă Doda Pilii, pornit de la un fulger

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu ce se manifestă într-o zonă împădurită din apropierea localității Doda Pilii, anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj.

Intervenția a fost reluată joi 27 august 2026, după ce, în ziua precedentă, unitatea a fost alertată cu privire la un incendiu izbucnit în zonă, cauza probabilă fiind o descărcare electrică (fulger) care a aprins trunchiuri de copac.

La fața locului au fost trimise două autospeciale, cu un efectiv de 8 pompieri, care au constatat că focul se manifestă în subteran, la aproximativ 1 km față de cea mai apropiată cale rutieră și pe o pantă extrem de abruptă. Accesul echipajelor de face pe o cărare extrem de accidentată, aspect ce îngreunează transportul echipamentelor de intervenție. Arderea se manifestă cu intensitate redusă, pe o suprafață estimată la aproximativ 100 mp. Întrucât propagarea are loc în mediu subteran, capacitatea de limitare a extinderii prin mijloacele utilizate de pompieri este redusă. Pentru eficientizarea intervenției, având în vedere că incendiul se manifestă într-o zonă dens împădurită și greu accesibilă, a fost solicitată prezența unui elicopter IGAv al Ministerului Afacerilor Interne, în vederea deversării de apă din aer asupra zonei afectate”, informează pompierii.

Până în prezent nu este afectată o suprafață mare din pădure și nu sunt puse în pericol gospodării sau alte obiective din apropiere.

Vom reveni cu informații suplimentare pe măsura evoluției intervenției pompierilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.