Pompierii clujeni au muncit intens în ziua de Rusalii

Pompierii clujeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea mai multor incendii care au avut loc în duminica Rusaliilor în județul Cluj. 

Magazie în flăcări pe Dealul Florilor

Prima intervenție a avut loc la Dej când pompierii au fost solicitați să stingă un incendiu care a distrus o magazie dintr-o gospodărie situată pe strada Dealul Florilor. Apelul de urgență a venit în jurul orei 03:35, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă. Flăcările s-au manifestat la magazia de aproximativ 20 de mp, distrugând bunurile din interior, printre care o motocositoare, o presă de struguri și diferite unelte folosite la agricultură. Intervenția promptă a făcut ca incendiul să nu se extindă și la casă. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. “Cel mai probabil, incendiul a pornit de la jarul făcut pentru grătare, lăsat nesupravegheat”, a anunțat ISU Cluj. În acest context, pompierii clujeni au transmis următoarele recomandări:

– Utilizarea focului în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt este interzisă.
– Hrana trebuie să fie preparată prin utilizarea focului deschis numai în spații special amenajate.

Panică la Cetan  

Tot pompierii din Dej au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce a afectat o casă și mai multe anexe dintr-o gospodărie din Cetan, comuna Vad. Apelul de urgență a venit în jurul orei 08:18, iar la misiune au luat parte trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. “Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 300 de mp. De asemenea, flăcările s-au extins la patru anexe gospodărești, de dimensiuni diferite. Cumulat, acestea aveau aproximativ 200 de mp. În paralel cu realizarea dispozitivelor de stingere, echipajele s-au străduit să limiteze extinderea focului și la o casă învecinată. Drept urmare, de la casa învecinată pagubele se rezumă doar la două geamuri și la porțiuni mici din acoperiș. O femeie de 77 de ani a suferit un atac de panică și a fost evaluată de echipajul SMURD, fără a fi transportată la spital. Cauza probabilă a incendiului este focul deschis în spații închise. Cu alte cuvinte, incendiul a izbucnit atunci când proprietarul a încercat să aprindă o butelie care a produs o flamă foarte mare. Două dintre autospeciale au revenit la subunitate, un echipaj fiind în continuare dislocat pentru a verifica existența unor focare ascunse,” a transmis ISU Cluj.

Incendiu provocat de o sobă 

La Cluj-Napoca. un incendiu a izbucnit la subsolul unei clădiri de pe strada Tudor Vladimirescu. Flăcările au pornit de la o sobă și au distrus geamul apartamentului și o mică porțiune din parchet. Nu au fost înregistrate victime.

Pisică salvată dintr-un incendiu 

Un alt incendiu înregistrat la Cluj-Napoca a fost provocat de de acumulatorii unei rețea de panouri fotovoltaice. Flăcările au izbucnit în subsolul unei case situate pe strada Ilie Măcelaru. La fața locului s-au deplasat imediat două autospeciale, iar flăcările au cuprins acumulatorii ce erau legați la mai multe panouri fotovoltaice, imobilul fiind cuprins de fum. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Pe de altă parte, pompierii au salvat o pisică aflată în subsol.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut