Pompieri clujeni pleacă să lupte cu incendiile din Franța

Foto Faclia

Opt pompieri clujeni au plecat duminică în Franța pentru a participa la misiunile de luptă cu incendiile care lovesc zona Marsiliei.

Salvatorii clujeni fac parte din modulul național specializat de stins incendii de pădure cuprins în programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc.

Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante. Activarea si operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Franței, în locațiile stabilite de partenerii francezi.

Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), 1 cisternă (30.000 l), 1 autospecială cu capacitate mare (10.000 l), 1 microbuz transport personal și 1 autocar, a început deplasarea astăzi, 30 iulie, pe ruta Arad-Nădlac-Budapesta-Geneva-Marsilia. Printre aceștia se numără 1 ofițer și 7 subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistate în teren, la solicitarea autorităților franceze, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16.08.2023, urmând ca alți 40 de pompieri să înlocuiască personalul din Marsilia. Atunci se vor alătura misiunii alți 3 pompieri clujeni”, a anunțat ISU Cluj.

Repoziționare

Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile înregistrate anul trecut. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește echipaje operative de stingere din România, Polonia, Slovenia și Austria.
Pe baza programului pilot de pre-poziționare organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în 2022 în Republica Elenă și disponibilității declarate de DG ECHO de a sprijini și în 2023 pre-poziționarea de module specializate de stins incendii de pădure în țările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în calitatea sa de punct național de contact, a primit, în data de 09.06.2023, solicitarea autorităților franceze de a pre-poziționa module specializate în stingerea incendiilor de pădure în lunile iulie și august ale acestui an. Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS.

Misiunea Franța 2022

Pompierii din Marsilia
Foto Faclia

În vara anului 2022, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, în sprijinul autorităților franceze și protecția comunităților afectate. Astfel, timp de o săptămână (11-19 august 2022), un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure a fost dislocat în Franța pentru susținerea misiunilor din zonele puternic afectate de incendii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut