Politiștii locali protestează

Polițiștii locali au ieșit la proteste. Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România a anunțat că, în perioada 12 – 13 martie 2024, polițiștii locali sunt în stradă la un miting de protest organizat în fața Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Potrivit Blocului Național Sindical, principalele revendicări ale polițiștilor locali sunt „introducerea personalului din poliția locală ca beneficiar al sporului de 75% pentru munca desfășurată în week-end și sărbători legale, alături de celelalte categorii de personal din domeniul apărare națională, ordine publică și securitate națională ; introducerea în procedură parlamentară a proiectului „Consolidarea capacității instituționale a autorităților administrației publice centrale cu atribuții în domeniu, în vederea creșterii calității serviciului public de poliție locală”, acordarea normei de hrană în mod obligatoriu; transformarea unui post la mia de locuitori în un polițist local la mia de locuitori; aprobarea proiectul de lege privind statutul polițistului local.”

De asemenea, Blocul Național Sindical transmite că, la începutul lunii decembrie 2023, Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală a demarat o campanie publică pentru a atrage atenția importanței existenței polițiștilor locali în societate, campanie intitulată #șinoiexistăm.

sursă foto: Sindicatul Polițiștilor Locali Napoca

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.