Polițiștii – la datorie pe perioada Sărbătorilor Pascale catolice

La acest sfârșit de săptămână, în contextul dat de Sărbătorile Pascale Catolice și Duminica Floriilor, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anunță că va mobiliza și suplimenta efectivele de polițiști din teren, astfel încât, în funcție de situația impusă, să se intervină eficient și cu celeritate pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, la nivelul întregului județ.

„Zilnic, vor fi prezenți la datorie aproximativ 200 polițiști, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, cu precădere în zonele predispuse la aglomerație, cum ar fi lăcașurile de cult, stațiunile turistice sau cele de agrement. Polițiștii vor avea ca prioritate prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și intervenția promptă în cazul sesizării sau constatării unor fapte antisociale.

Zilnic, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele sectoare de drum județene, acționând pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru evitarea creării unor ambuteiaje. Aceștia vor folosi echipamentele și aparatele de tip radar, etilotest și cele pentru detectarea substanțelor psihoactive, în vederea depistării șoferilor care încalcă prevederile legale. Scopul polițiștilor nu este acela de a sancționa, ci de a preveni” – precizează IPJ Cluj, care face apel către cetățeni și îi îndeamnă să respecte normele legale, să adopte o manieră prudentă de conducere și să dea dovadă de politețe rutieră.

***

La nivel național, aproximativ 9.000 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, în dispozitivul de ordine și siguranță publică, având ca prioritate prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și intervenția rapidă atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

„Pentru menținerea ordinii și siguranței publice, Poliția Română va organiza zilnic, în această perioadă, patrule de siguranță publică, pedestre și auto. În fiecare zi, peste 1.400 de polițiști rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, pentru prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere și fluidizarea traficului rutier/ pietonal pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a stațiunilor turistice” – informează IGPR.

Potrivit sursei citate, pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri vor acționa, la nivel național, cu 370 de aparate radar, pentru combaterea excesului de viteză, fiind folosite și aparate testare a consumului de alcool sau droguri. Pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, polițiștii vor fi sprijiniți aerian de colegii de la Inspectoratul General pentru Aviație al MAI, în funcție de condițiile meteorologice și valorile de trafic. În cadrul misiunilor din această perioadă vor fi folosiți câinii de serviciu, conform specializării lor.

„Dacă plecați la drum, circulați cu viteză adaptată condițiilor din trafic și nu uitați de politețea rutieră! Pentru un plus de siguranță în mers, măriți distanța dintre vehicule. La primele semne de oboseală, întrerupeți deplasarea, parcați vehiculul într-un loc sigur și odihniți-vă. Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea mașinii pe timp de noapte sau pe distanțe mari.

Pe autostradă, păstrați o distanță suficientă față de autovehiculul din față, schimbați banda de circulație doar după ce v-ați asigurat temeinic și ați semnalizat intenția. Sunt interzise: oprirea nejustificată și circulația pe banda de urgență.

Dacă plecați cu trenul, nu vă lăsați bagajele nesupravegheate. Asigurați-vă că încuiați locuința, când plecați de acasă. Atunci când vă însoțesc copii, nu îi lăsați nesupravegheați, învățați-i că pot să plece doar cu permisiunea dumneavoastră.

În cazul cumpărăturilor online, verificați în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiți, pentru a observa dacă nu cumva este diferit față de site-ul original. Accesați site-ul original direct și nu prin link-uri primite prin e-mail. Nu furnizați codul numeric personal, seria și numărul de buletin, de la pașaport sau de la permisul de conducere, întrucât vânzătorul nu are nevoie de aceste informații” – atenționează Poliția Română.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut