Poliţiştii de la primării cer adoptarea statutului poliţistului local

Liderii sindicatelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi liderii sindicatelor Poliţiilor Locale din cadrul primăriilor municipiilor clujene s-au întîlnit ieri cu prefectul Gheorghe Vuşcan pentru a-i aduce la cunoştinţă problemele cu care se confruntă.

În cadrul discuţiilor, poliţiştii i-au cerut prefectului să facă demersuri  pentru modificarea statutului poliţistului, astfel încît să asigure o mai mare protecţie acestor funcţionari cu statut special. Totodată, poliţiştii din cadrul primăriilor s-au plîns că pînă acum nu s-a putut adopta un statut al poliţistului local, atrăgînd atenţia că elaborarea unui astfel de regulament le-ar aduce un plus de siguranţă în desfăşurarea activităţii. Apărătorii ordinii publice au ţinut să-i transmită prefectului că se confruntă şi cu probleme de logistică, arătînd că parcul auto este destul de îmbătrînit iar stocurile de carburant sînt insuficiente.

În urma acestei întîlniri, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a promis liderilor de sindicat că va transmite Ministerului Afacerilor Interne o informare cu toate problemele semnalate la nivelul judeţului Cluj, precum şi la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.