Polițiștii au tras pe dreapta peste 70 de mașini de transport și mărfuri

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj, în perioada 6 – 7 mai 2025, la nivelul județului Cluj, au verificat 73 de autovehicule, au legitimat 85 de persoane, iar pe șoferii opriți i-au testat cu aparatul etilotest, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.

În urma acțiunii „TRUCK&BUS”, parte a planului de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa – ROADPOL, la care România este parte, polițiștii clujeni au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei, și au reținut trei certificate de înmatriculare și trei seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. În aceste activități polițiștilor au verificat modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la transportul rutier public de persoane și mărfuri, fiind vizate perioadele de conducere, pauzele și timpii de odihnă, identificarea intervențiilor neautorizate asupra aparatelor tahograf, precum și verificarea documentelor necesare desfășurării activității de transport.

În cadrul acestor acțiuni, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei, respectiv 37 de sancțiuni privind circulația pe drumurile publice, două sancțiuni privind regimul drumurilor, trei sancțiuni privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier public de mărfuri și persoane, trei sancțiuni privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și o sancțiune privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de circulație.

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.